Revolta anticomunistă din Brașov. Ce se întâmplă cu dosarul de la Parchetul General

Data actualizării: Data publicării:
revolta bv
Foto: Asociația 15 noiembrie 1987

Procurorii militari au deschis un dosar penal pentru infracțiuni contra umanității cu privire la reprimarea revoltei anticomuniste de la Brașov din 15 noiembrie 1987.

revolta bv
Foto: Asociația 15 noiembrie 1987

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, în dosar au fost audiate majoritatea persoanelor vătămate care au fost cercetate și condamnate în anul 1987 pentru participarea la revolta anticomunistă de la Brașov.

De asemenea, au fost efectuate cercetări în vederea identificării lucrătorilor de Miliție și Securitate care au întocmit actele de urmărire penală privind pe participanții la revolta anticomunistă de la Brașov sau care au dispus măsuri de urmărire informativă a acestora pe întreaga perioadă în care, în mod nelegal, după publicarea Decretului nr. 11/1988 privind amnistierea unor infracțiuni și reducerea unor pedepse, s-a menținut obligația de a nu părăsi domiciliul obligatoriu, stabilit în diverse județe ale țării”, mai spun procurorii, citați de Agerpres.

În cadrul anchetei au fost avute în vedere inclusiv materialele și documentele transmise de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității cu privire la acțiunile regimului comunist împotriva participanților la revolta muncitorească anticomunistă de la Brașov din 15 noiembrie 1987.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri