Sari la conținut

Ridzi, în carantină: Are dreptul la patru vizite, şase kilograme de legume şi fructe şi 20 de litri de apă

 

Monica Iacob Ridzi se află în carantină pentru 21 de zile

Purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Gherla, Dan Donciu, a declarat, marţi, pentru Mediafax, că în perioada de carantină, de 21 de zile, Monica Iacob Ridzi este ținută sub observație și are aceleași drepturi ca orice alt deținut, urmând ca după această etapă o comisie de specialitate să îi stabilească regimul de detenție.

Astfel, Ridzi are dreptul la patru vizite, la colete de maximum zece kilograme, cu un supliment de până la şase kilograme de fructe și legume, și până la 20 de kilograme de apă sau băuturi răcoritoare.

"Persoana privată de libertate nu are voie să primească telefoane mobile, cartele SIM sau orice alte mijloace de comunicare, iar medicamentele, dacă are nevoie, pot fi aduse doar la recomandarea unui medic avizat și nu pot fi sub formă de praf, pulbere sau unguent. În ceea ce privește dreptul la muncă, nu se poate vorbi despre acest lucru în timpul perioadei de carantină, ci doar după ce va fi stabilit regimul de detenție", a spus Dan Donciu.

De asemenea, Monica Iacob Ridzi are dreptul să facă solicitări speciale, în funcție de starea sa de sănătate sau dacă are anumite nemulțumiri, solicitări care îi vor fi trecute în dosarul personal și ulterior analizate de un judecător de drepturi și libertăți.

Monica Iacob Ridzi a fost condamnată definitiv, luni, de ÎCCJ la cinci ani de închisoare pentru abuz în serviciu privind manifestările organizate în 2009 de Ziua Tineretului, iar fosta ei consilieră Ioana Vârsta a primit o pedeapsă de cinci ani, tot pentru abuz în serviciu.

Luni seară, Ridzi a fost încarcerată la secția exterioară a Penitenciarului Gherla din Cluj-Napoca, după ce s-a predat la Poliţia Judeţeană Cluj.