Sari la conținut

România, condamnată la CEDO în dosarul Mineriadei: „Există elemente constitutive ale unei crime împotriva umanității comise de oficiali ai statului român”

România a fost condamnată de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului pentru modul în care au fost făcute investigaţiile în dosarul mineriadei din 1990.

Ţara noastră este obligată să plătească 55.000 de euro unor persoane care au fost mutilate în timpul intervenției minerilor din iunie 1990.

În noiembrie 2012, România pierdea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în urma unei plângeri împotriva autorităților române depusă la instanța europeană de Teodor Mărieş, președintele Asociației 21 decembrie 1989, și de alte două persoane, pentru tergiversarea dosarelor mineriadelor. Conform deciziei CEDO, una dintre părți, Anca Mocanu, soția unui bărbat care a murit în timpul mineriadei din 1990, urma să primească primi despăgubiri în valoare de 30.000 de euro. Judecătorii Curții Europene a Drepturilor Omului au luat acestă decizie pe motiv că ancheta în aceste cazuri a fost de lungă durată.

Decizia de azi a CEDO a fost pronunțată de Marea Cameră a CEDO și este definitivă.

Ce spune CEDO

Marea Cameră a CEDO a făcut public verdictul în cauza Mocanu şi alţii împotriva României, constatând încălcarea de către România a articolelor 2, 3 şi 6 din Convenţia europeană a drepturilor omului, după ce reclamanţii Anca Mocanu, Marin Stoica şi Asociaţia 21 Decembrie 1989 s-au plâns de ineficienţa cercetărilor interne cu privire la evenimentele din 13 - 15 iunie 1990, anunţă APADOR-CH.

Deşi dosarul uneşte trei cazuri, decizia îi face dreptate şi lui MARIN STOICA, reprezentant de avocatul APADOR-CH Diana Hatneanu, după ce CEDO se pronunţase deja în 2012 în favoarea celorlalţi doi petenţi.

Cetăţeanul român Marin Stoica, astăzi în vârstă de 65 de ani, a fost bătut şi băgat în comă în ziua de 13 iunie 1990, în sediul TVR. Omul se îndrepta spre serviciu când a fost luat de pe stradă, privat de libertate mai multe ore şi bătut crunt. S-a trezit a doua zi la spital, unde cineva l-a sfătuit să dispară ca să nu fie arestat alături de alţi protestatari. De frică a fugit atunci şi nu a mai ieşit trei luni de zile din casă. Frica nu l-a părăsit, însă, nici ulterior, ba chiar bătaia a avut asupra psihicului său efecte devastatoare, aşa încât omul a depus plângere penală abia zece ani mai târziu, în 2001, când în sfârşit cercetările în acest dosar au început să avanseze”, se arată în comunicatul APADOR-CH.

După opt ani de anchete, declaraţii, expertize IML, cazul Mineriadei, inclusiv în ceea ce-l privea pe Marin Stoica, a fost soluţionat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu neînceperea urmăririi penale.

La CEDO dosarul Stoica a fost conexat cu alte două ale Mineriadei, respectiv al Ancăi Mocanu, al cărei soţ a fost omorât, şi al Asociaţiei 21 Decembrie 1989, al cărei sediu fusese devastat de mineri, cauza fiind denumită "Mocanu şi alţii contra României". Reclamanţii s-au plâns de lipsa unei anchete eficiente, imparţiale şi aprofundate pentru identificarea şi pedepsirea celor responsabili pentru reprimarea violentă a demonstraţiilor din 13 şi 14 iunie 1990.

În 2012 CEDO le-a dat câştig de cauză Ancăi Mocanu şi Asociaţiei 21 Decembrie 1989, în timp ce Stoica a pierdut pe motiv că s-ar fi plâns prea târziu în ţară. Avocata Diana-Olivia Hatneanu, care l-a reprezentat pe Marin Stoica, a solicitat retrimiterea cauzei în faţa Marei Camere, solicitare ce a fost acceptată, o audiere publică având loc pe 2 octombrie 2013.

„După decizia de azi a Marii Camere, care este definitivă, România va fi obligată să continue investigaţiile în dosarul Mineriadei. Cu privire la decesele survenite în timpul evenimentelor, această obligaţie decurgea oricum din faptul că astfel de infracţiuni sunt astăzi imprescriptible ca urmare a altei cauze CEDO, respectiv dosarul Revoluţiei (Asociaţia 21 Decemberie 1989 v. România). Acum, trebuie întrepinse cercetări eficiente, apte să ducă la tragerea la răspundere a celor vinovaţi şi la aflarea adevărului de către întreaga societate, cu privire la ansamblul evenimentelor din iunie 1990, indiferent că este vorba despre decese sau persoane care au fost supuse unor violenţe şi privări de libertate", a declarat avocata Diana-Olivia Hatneanu.

Potrivit deciziei CEDO de miercuri, "toate dovezile din acest caz indică existenţa elementelor constitutive ale unei crime împotriva umanităţii, comise de oficiali ai statului român, inclusiv membri ai Guvernului şi militari cu grade importante".

„Este în sarcina statului respectiv să îşi îndeplinească obligaţia internaţională şi să îi aducă în faţa justiţiei pe cei responsabili pentu atacul extins şi sistematic asupra populaţiei române civile, în special pe cei care au comis aceste crime în exerciţiul autorităţii lor civile sau militare. Mai mult, pentru a implementa în întregime decizia Marii Camere, statul ar trebui şi să stabilească un mecanism oficial eficient de compensaţii pentru cei care au căzut victime violărilor drepturilor omului şi familiile lor în timpul perioadei de tranziţie, dat fiind numărul mare de cazuri în curs de soluţionare la Curte şi a numărului considerabil al altor victime ale aceloraşi evenimente", notează CEDO.

Curtea mai apreciază că "timpul nu exonerează nici statul român, nici pe făptaşii individuali de răspundere".

Marea Cameră a CEDO a decis, miercuri, ca statul român să îi plătească Ancăi Mocanu suma de 30.000 de euro, menţinând decizia din 13 noiembrie 2012, pentru încălcarea articolului 2 - dreptul la viaţă - din Convenţie.  În schimb, CEDO a concluzionat că Asociaţia "21 Decembrie 1989" nu a cerut daune în timp util.

Totodată, prin decizia de miercuri, lui Marin Stoica îi revin daune morale de 15.000 de euro, pentru încălcarea articolului 3 - interzicerea torturii - din Convenţie. În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, statul român trebuie să le plătească Ancăi Mocanu şi Asociaţiei "21 Decembrie 1989" suma de 2.200 de euro, iar lui Marin Stoica suma de 9.868,92 euro, care îi va fi remisă direct Dianei Hatneanu.