Sari la conținut

România TV, amendată pentru înregistrările cu Ghiţă şi după reclamaţii ale CSM şi DNA

Postul de televiziune România TV a fost amendat, marţi, de Consiliul Naţional al Audovizualului (CNA) cu 40.000 de lei pentru emisiunile în care au fost difuzate opt înregistrări cu Sebastian Ghiţă şi cu 7.500 de lei pentru emisiunile ”România de poveste”, difuzată în 3 decembrie, şi ”Ultima oră”, difuzată în 6 decembrie, analizate în urma unor reclamaţii CSM şi DNA, instituţii pentru care forul a decis acordarea dreptului la replică, scrie News.ro.

inregistrare sebastian ghita romania tv

Amenda de 40.000 de lei a fost propusă de Radu Herjeu şi a fost votată de iniţiatorul ei şi de Monica Gubernat, Florin Gabrea, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu şi Răsvan Popescu. Ceilalţi membri CNA prezenţi la şedinţă - Dorina Rusu, Orsolya Eva Borsos şi Valentin Jucan - au fost împotrivă.

”În lumina informaţiilor primite de la post şi într-un final şi de la DNA, am înţeles că postul a solicitat de cel puţin trei ori punctul de vedere de la DNA în perioada în care a difuzat filmuleţele, cel puţin o dată de la SRI şi cel puţin o dată de la Parchetul General. Au primit un răspuns, din câte am înţeles, de la SRI, dar nu şi de la DNA. Prin urmare, consider că postul a încălcat legislaţia atunci când a dezbătut dezvăluirile făcute de Ghiţă şi nu prin simpla lor difuzare. În discuţiile de după aceea consider că postul nu a păstrat echilibrul necesar şi nu a abordat subiectul de natură să permită informarea obiectivă a publicului”, a spus Radu Herjeu, propunând amenda de 40.000 de lei.

Membrul CNA şi-a formulat propunerea în baza articolelor 3.2 din Legea audiovizualului şi 40.1, 64.1. b si 66.1 a. din Codul audiovizual. El a menţionat că la articolul 40.1 s-a referit strict la încălcarea principiului audiatur et altera pars.

Sancţiunea a trecut abia în cel de-al treilea tur, după ce în primele două tururi a întrunit doar cinci voturi - Radu Herjeu, Monica Gubernat, Laura Georgescu, Gabriel Tufeanu şi Răsvan Popescu.

În primele două tururi a fost votată şi o propunere de amendare a postului de televiziune cu 80.000 de lei, formulată de Orsolya Eva Borsos. Propunerea a fost votată de iniţiatoarea ei, Florin Gabrea, Valentin Jucan şi Dorina Rusu.

Orsolya Eva Borsos a cerut rediscutarea după ce propunerea lui Valentin Jucan, de 200.000 de lei, formulată în urmă cu o săptămână, nu a trecut de trei tururi de vot, fiind acceptată doar de iniţiatorul ei, de Florin Gabrea şi de Dorina Rusu. Valentin Jucan a propus din nou amenda de 200.000 de lei, după care a ales să o retragă.

”Îmi retrag propunerea în acest caz, ca să nu se spun că rămân extremele şi că îmi doresc cine ştie ce. Îmi retrag ropunerea, tocmai pentru a reuşi să ajungem la un consens”, a spus membrul CNA.

Valentin Jucan a declarat că cel mai grav i se pare ”ce a urmat” după difuzarea înregistrărilor lui Sebastian Ghiţă şi că, din punctul său de vedere, România TV a folosit materialele video pentru a ataca justiţia şi SRI.

”Din punctul meu de vedere, conţinutul acestor înregistrări, conţinut care va fi sau este deja cercetat de alte instituţii abilitate a fost folosit de către radiodifuzor într-un anumit scop. Din punctul meu de vedere, radiodifuzorul a folosit aceste înregistrări pentru a ataca două domenii esenţiale ale statului - justiţia, fiindcă Sebastian Ghiţă are probleme cu justiţia, şi SRI, cu care are o chesitune care ţine de... Modul în care postul de televiziune a înţeles să solicite un punct de vedere şi să folosească faptul că are sau nu un răspuns arată cu claritate scopul urmărit”, a spus Valentin Jucan.

El a continuat afirmând că rezultatul a fost decredibilizarea justiţiei şi a Serviciului Român de Informaţii.

”Sute de ore difuzate începând cu sfârşitul lunii decembrie de acest post s-au axat exclusiv pe amplificarea informaţiilor şi acestor aşa-zise dezvăluiri, care până acum nu au fost probate nici de către post, nici de către o altă instituţie. Sute de ore de conţinut editorial au fost îndreptate împotriva justiţiei prin intermediul acuzaţiilor aduse DNA şi împotriva SRI, prin intermediul acuzaţiilor susţinute cu foarte multă claritate: «SRI sprijină procurorii în întocmirea de dosare». Care este rezultatul? Decredibilizarea acestor două domeniii fundamentale – justiţia şi SRI, ca parte a unui sitsem de protecţia a statului”, a spus membrul CNA.

Valentin Jucan a amintit că Legea audiovizuală permite retragerea licenţei audiovizuale sau a dreptului de furnizare a serviciului media audiovizual la cerere, în cazul săvârşirii repetate de către furnizorul de servicii media a fatei de incitare la acţiuni care au drept scop disoluţia autorităţii de stat.

”Postul de televiziune, în mod repetat, a făcut acest lucru. A instigat prin luări de poziţie repetate ale invitaţilor, cel puţin din decembrie încoace, la disoluţia autorităţii de stat. Autoritatea judecătorească este un exemplu”, a precizat el.

Amenda de 7.500 de lei a fost propusă de Radu Herjeu, în baza articolului 40, alineatele 1 şi 2 din Codul audiovizualului, şi a fost votată de şase din cei nouă membri CNA prezenţi la şedinţă - Monica Gubernat, Laura Georgescu, Orsolya Eva Borsos, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu şi Răsvan Popescu.

”În virtutea dreptului la propria imagine, în cazul în care în programele audiovizuale se aduc acuzaţii unei persoane privind fapte sau comportamente ilegale ori imorale, acestea trebuie susţinute cu dovezi, iar persoanele acuzate au dreptul să intervină pentru a- şi exprima punctul de vedere; dacă acuzaţiile sunt aduse de furnizorul de servicii media audiovizuale, acesta trebuie să respecte principiul audiatur et altera pars; în situaţia în care persoana vizată refuză să prezinte un punct de vedere, trebuie să se precizeze acest fapt. Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile”, arată articolul invocat.

În emisiunea ”România de poveste” din 3 decembrie au fost discutate cazurile judiciare ale lui Mircia Gutău, Decebal Traian Remeş, Mariana Rarinca şi Victor Becali.