Sandu Anghel amenință cu noi înregistrări. Avocatul Pavel Abraham: Le voi studia săptămâna viitoare

Data publicării:
pavel abraham captura

Până la decizia magistraţilor Curtii de Apel, fratele preşedintelui rămâne în arestul Poliţiei Capitalei. Împreună cu avocatul pregăteşte strategia pentru contestarea deciziei de arestare preventive. Avocatul a declarat că nu se aștepta la decizia de arestare a clientului său, dar se pare că procurorii au fost mai convingători.

Între timp, avocatul familiei Anghel, Pavel Abraham, susţine că va aduce drept probe şi alte înregistrări, pe care le va prezenta Parchetului.

În cursul săptămânii viitoare urmează să prezinte alte înregistrări şi după ce le voi examina, voi vedea în ce măsură ele pot constitui suport pentru probarea faptelor pentru care este cercetat dl Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, dar şi pentru alte persoane care au avut relaţii cu ei din sistemul judiciar său”, a declarat la Digi24 Pavel Abraham, avocatul familiei Anghel.

El a spus că după ce va studia probele va depune denunțuri în consecință.

Pe măsură ce vor fi predate, ele vor fi prezentate Parchetului sau în alte situaţii, dacă nu au legătură cu competenţa DNA, voi face denunţuri la organele de Parchet competente în vederea cercetării”, a spus Abraham.

El a precizat că aceasta se va întâmpla în cursul săptămânii viitoare. „Voi vedea aceste imagini şi, în raport de conţinutul lor, dacă sunt consistente, mă voi pronunța și voi stabili o strategie pentru punerea lor în practică şi sprijinirea organelor de Parchet care să îşi facă datoria”, a subliniat Pavel Abraham.

În acelasi dosar, judecătorii au decis să rămână în arest şi Marian Căpăţână, cel despre care procurorii spun că ar fi intermediarul banilor pe care familia lui Bercea Mondial i-ar fi dat fratelui preşedintelui.

Prezent la Paris, la o reuniune a liderilor social-democraţi europeni, Victor Ponta a declarat că arestarea fratelelui preşedintelui reprezintă o bilă albă pentru justiţia din România.

În acelaşi timp, şeful Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat că va cere ca serviciile secrete - SRI şi SPP - să prezinte rapoartele privind protecția şefului statului Comisiilor de specialitate din Parlament, pentru a afla dacă Traian Băsescu a fost informat cu privire la întâlnirile cu familia Bercea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri