Sari la conținut

Săptămână de foc pentru Justiție. Raluca Prună va anunța numele viitorului procuror general

Cei patru procurori care candidează pentru cea mai importantă funcţie din parchete se întâlnesc, luni, cu ministrul Justiţiei. Raluca Prună va anunţa pe care dintre ei îl propune procuror general o zi mai târziu, pe 23 martie.

Apoi, pe 24 martie, actuala şefă a DNA ajunge în faţa CSM, ca să-şi susţină proiectul. Laura Codruţa Kovesi este propunerea ministrului justiţiei pentru încă un mandat de trei ani în fruntea DNA.

Tot pe 24 martie ar putea fi pronunţate sentinţe în două dintre cele mai mari dosare de corupţie de pe rolul instanţelor - cazul Microsoft, în care sentinţa va fi dictată de Curtea Supremă, şi Loteria 2, ce îi vizează, printre alţii, pe Camelia Voiculescu şi George Copos. Acesată decizie este definitivă şi este aşteptată de la Curtea de Apel Bucureşti.