Sechestru pe benzinăriile şi rafinăria Rompetrol | Investitorii kazahi: Nu am fost informaţi de această investigaţie la momentul achiziţiei

Data publicării:
ROMPETROL RAFINARE - SITE-2

 

Ei spun că vor folosi toate mecanismele legale, atât la nivel local, cât și internațional, pentru a își proteja investițiile realizate de la momentul achiziției.

KMG a achiziţionat un pachet de 75% din The Rompetrol Group NV în anul 2007. Privatizarea companiei Rompetrol Rafinare a avut loc în anul 2000, acordul de conversie în obligaţiuni a datoriilor istorice companiei fiind încheiat în anul 2003.

Atât KMG, cât și KMGI nu au fost informate oficial de existenţa unor investigaţii precum cele menţionate astăzi în comunicatul de presă al D.I.I.C.O.T. (referitoare la activităţi din perioada 1998-2003) la momentul achiziției acțiunilor The Rompetrol Group NV (în 2007).

KMGI va folosi toate mecanismele legale, atât la nivel local, cât și internațional, pentru a își proteja investițiile realizate de la momentul achiziției.

KMGI își exprimă încrederea că, în colaborare cu autoritățile române, investigația va fi soluționată cât mai rapid și va fi gestionată corect din punct de vedere al comunicării, astfel încât activităţile şi reputaţia companiei să nu fie afectate.

KMGI își afirmă deschiderea de a colabora cu guvernul și autoritățile române pe tot parcursul acestei investigații.

În același timp, dorim să informăm atât opinia publică cât și partenerii companiei că activitățile rafinăriei Petromidia și a stațiilor de carburanți Rompetrol nu vor fi afectate”, a comunicat compania.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri