Sari la conținut
News Alert

Şeful APIA, în arest la domiciliu pentru 30 de zile

Directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, Dorel Gheorghe Benu, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, în urma deciziei Tribunalului Suceava au decis vineri să fie plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Aceeaşi măsură a fost luată şi pentru directorul adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu.

Dorel Gheorghe Benu. Foto: Digi24

ACTUALIZARE 13.50  Ministrul Agriculturii a decis suspendarea lui Gheorghe Benu din funcţia de şef al APIA. În locul lui a fost interimar Mihai Puţintei.

ACTUALIZARE 12:30 Șeful APIA, Dorel Gheorghe Benu, și directorul adjunct al APIA Suceava, Delia Moldoveanu, vor fi arestați la domiciliu pentru 30 de zile. Decizia nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Suceava.

----------------------

Celelalte două persoane reținute în acest dosar, medicul veterinar Neculai Toma şi consilierul județean Ioan Piticari, sunt cercetați sub control judiciar.

Joi noapte, Dorel Gheorghe Benu fusese eliberat, după ce ordonanţa de reţinere pentru 24 de ore a expirat. În faţa jurnaliştilor, el şi-a susţinut din nou nevinovăţia.

Cei implicaţi în acest caz sunt suspectaţi că, împreună cu un fost primar şi mai mulți funcționari publici, au falsificat mai multe documente şi au obţinut astfel subvenții ilegale pentru agricultură de la Uniunea Europeană în valoare de aproape 800.000 de lei.

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat joi că „ştia” de situaţia de la Suceava, în urma unui control intern realizat în urmă cu câteva luni, dar că nu ar fi fost prea mulţi bani deturnaţi.