Senator acuzat că a sponsorizat ilegal o echipă de fotbal

Data publicării:
andrei volosevici dna

Actualizare 16:20 - Senatorul Volosevici a ieşit de la audieri. El neagă toate acuzaţiile care i se aduc şi spune că a adus mai multe probe care îi dovedesc nevinovăţia. A mai declarat că justiţia se discută pe probe şi se face în interiorul Parchetelor şi în interiorul Instanţelor.

Decizia retragerii de la candidatură este una care ţine de respect faţă de ploieşteni. Senatorul consideră că este o decizie absolut normală.

În legătură cu posibilul candidat pentru Primăria Ploieşti, ar fi Adrian Dobre, fostul prefect al Prahovei, un om cu experienţă în administraţie, după spusele senatorului.

Andrei Volosevici a mai spus că a decis să se retragă şi îşi va demonstra nevinovăţia. 


Senatorul Andrei Volosevici nu a vrut să dea detalii înainte de audiere.

Înafara de acuzaţii de luare de mită de la un om de afaceri, bani pe care, spun procurorii, i-ar fi folosit în campania electorală, fostul primar al Ploieştiului ar fi acuzat de un abuz în serviciu în urma încheierii unui contract între Primăria Ploieşti şi un club de fotbal Petrolul Ploieşti, care af fi păgubit Primăria Ploieşti cu peste 30 de milioane de lei.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prin ce trece acum Kate, detalii care te lasă fără cuvinte. Frumuseţea ei ar fi rămas doar o amintire. Noi...
Digi FM
Dorian Popa, întrebat dacă a înșelat-o pe Claudia, fosta lui iubită: "Am greșit. Cred că este de ajuns să...
Pro FM
Dana Nălbaru, retrasă din viața publică, duce un trai liniștit la țară. Ea văruiește copacii, soțul ei...
Film Now
Zendaya, adevărul despre scenele intime din filmul „Challengers”: „Trebuia să ne simțim bine unul cu celălalt”
Adevarul
Turist italian șocat de mașinile scumpe din București: „Sunt mai multe BMW-uri decât în Germania" VIDEO
Newsweek
VIDEO Rachete SUA ATACMS au distrus 5 lansatoare rusești de 3.000.000.000$, în Crimeea într-o noapte
Digi FM
O femeie a încercat să obțină un împrumut cu un cadavru în scaun cu rotile: “Unchiule, mă asculți? Trebuie să...
Digi World
Un influencer din Rusia și-a lăsat fiul de o lună să moară de foame. L-a "hrănit" cu "lumina soarelui, nu cu...
Digi Animal World
Câinele din București care i-a emoționat pe internauți. Și-a așteptat răubdător stăpână în vârstă, în timp ce...
Film Now
Brian Cox critică performanța lui Joaquin Phoenix în filmul „Napoleon”: „Aș fi interpretat acel rol mult mai...