Surse: Victor Ciorbea demisionează din Senat pentru a fi numit în ASF. Mișu Negrițoiu ar urma să preia șefia ASF

Data publicării:
Victor Ciorbea PNTCD -Mediafax Foto-Bogdan Stamatin

Potrivit surselor Digi24, Victor Ciorbea ar urma să aibă atribuții neexecutive în ASF, da rinteresant este cum a ajuns Victor Ciorbea să fie propus. PSD ar fi făcut o ofertă celor de la PNL să dea un om pentru a ocupa această funcție, iar cei de la PNL s-au gândit să-l propună pe Victor Ciorbea. Fostul premier ar urma să ocupe în ASF locul lui Marian Mârzac, care a demisionat, fiind implicat în scandalul ASF-Carpatica

În cazul în care va demisiona din Parlament, ar trebui să fie organizate noi alegeri pentru colegiul pe care îl reprezenta Victor Ciorbea, din sectorul 2 al Capitalei.

Pentru funcţia de preşedinte al Autorităţii ar urma să fie propus bancherul Mişu Negriţoiu, în prezent preşedinte al ING.

Negriţoiu vine la propunerea premierului Victor Ponta, deci pe filieră PSD.

În 1992, bancherul a fost vice-prim-ministru în Cabinetul Văcăroiu, iar în 1994 a ocupat funcţia de consilier al preşedintelui Ion Iliescu. În 1996, Negriţoiu a fost ales deputat PDSR de Dolj, iar din 1997 a renunţat la politică pentru cariera în domeniul bancar.

Premierul Victor Ponta urmează să facă publice propunerile pentru ASF săptămâna aceasta, după ce se va consulta cu guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri