Tăriceanu nu exclude introducerea unui prag pentru abuzul în serviciu

Data actualizării: Data publicării:
Calin Popescu Tariceanu, la Jurnalul de seara (3)

Călin Popescu Tăriceanu nu exclude posibilitatea introducerii unui prag privind abuzul în serviciu. Totuşi, este nevoie ca subiectul să fie dezbăzut cu specialiştii din domeniu, spune şeful Senatului. Mai ales că unii judecători s-au pronunţat deja pentru existenţa pragului.

Călin Popescu Tăriceanu a făcut referire şi la protestele privind Ordonanţa de Urgenţă 13. Iată declarația:

„Atunci nu a fost o dezbatere publică, a fost un fel de mini-revoluţie heirupistă, păreri ale unor oameni de care, sigur, trebuie să ţinem cont, dar nu mereu oameni care sunt avizaţi. Cred că cei care trebuie să-şi spună părerea în aceste chestiuni sunt cei care sunt avizaţi. (...) Am văzut, ieri, un punct de vedere al unei judecătoare, care spunea că este absolut necesar să fie un prag pentru ca să existe o anumită coerenţă a hotărârilor instanţelor. Alţii argumentează că nu trebuie să fie, nu ştiu din ce motive, o să vedem, nu cred că trebuie din momentul ăsta să amplificăm acest subiect, mai ales că nu avem materia pe masă”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Citiţi şi: Florin Iordache: Fără îndoială, Parlamentul va stabili un prag pentru abuzul în serviciu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri