Teodor Meleşcanu, la DNA

Data publicării:
agerpres 7693042

Teodor Meleşcanu a fost chemat pentru a da explicaţii în legătură cu un dosar privind achiziţia de aparatură medicală la Spitalul Militar din Bucureşti.

În acest dosar se fac cercetări in rem, fiind verificate posibile fapte de abuz în serviciu şi trafic de influenţă. Nicio persoană nu este pusă sub învinuire.

Contractul vizează o achiziţie din 2007 - 2008 la Spitalul Militar din Bucureşti, instituţie medicală în subordinea Ministerului Apărării.

Contractul viza cumpărarea unui aparat pentru radiografii dentare în valoare de 200.000 de euro. Aparatul nu a fost folosit niciodată, iar între timp a ieşit din garanţie.

La conducerea spitalului, la vremea respectivă, era medicul Ioan Sârbu, care conducea şi Direcţia Medicală din Ministerul Apărării.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri