Sari la conținut

Urdăreanu: I-am dat ministrului Niţă 30 sau 50 de mii de euro

Omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu a arătat, marţi, când a fost audiat ca martor în dosarul de trafic de influenţă al fostului ministru al Energiei, Constantin Niţă, că i-a dus demnitarului un plic, în care erau 30.000 sau 50.000 de euro. Acest lucru s-a întâmplat într-un restaurant.

La termenul de marţi de la instant supremă, Urdăreanu a declarat, ca martor în proces, că l-a cunoscut în 2011 pe Constantin Niţă.

Atunci era prevăzut un proiect mare lângă Braşov, construcţia unui aeroport. Consiliul Judeţean urmarea ca firma care câştigă licitaţia să finanţeze şi să execute construcţia aeroportului. Se dorea un parteneriat public - privat. Nu erau bani în bugetul Consiliului Judeţean. Situaţia era complicată din punct de vedere politic. Consiliul Judeţean era condus de PNL care voia un aeroport mare în timp ce primăria, condusă de PD-L voia unul mic, de business. Era o neînţelegere între cele două instituţii. Niţă avea influenţă politică în plan local. Era parlamentar. I-am cerut o poziţie realistă şi constructivă”, a arătat Urdăreanu, potrivit News.ro.

El a mai precizat că, ulterior, au avut loc mai multe întâlniri şi a povestit cum a ajuns să fie implicat în acest dosar fostul primar al Iaşiului, Gheorghe Nichita.

Prin 2012 se organizase la Iaşi o licitaţie pentru managementul traficului. Au existat dificultăţi. S-a anulat, apoi s-a reluat licitaţia. Am solicitat sprijin să-mi facă Niţă o recomandare pentru a intră la Primăria Iaşi. I-am solicitat o întrevedere cu Gheorghe Nichita lui Niţă. Ştiam că se cunosc din discuţiile anterioare. Aşa că, la sfârşitul anului 2012, ne-am întâlnit toţi trei în biroul parlamentar al lui Niţă. El a fost de faţă la discuţii. La un moment dat a părăsit biroul. I-am prezentat primarului Nichita compania şi experienţă noastră. După a ce am semnat contractul am mai avut o discuţie cu Nichita”, a mai arătat omul de afaceri în faţă judecătorilor de la instanța supremă.

În continuare, acesta a declarat că a fost nevoit să se asocieze cu o firma din Iaşi care aparţinea cumătrului lui Gheorghe Nichita.

Am semnat o asociere cu o firma locală. Proprietarul societăţii locale era cumătrul lui Nichita şi avea multe contracte cu primăria. În licitaţia pentu managementul traficului era pusă condiţia ca sistemul să se conecteze cu sistemul informatic al primăriei Iaşi. De asta am ales partenerul din Iaşi cu care ne-am asociat şi am participat la licitaţie. Atunci am aflat că Gabriel Mardarasevici era în relaţie apropiată cu Nichita. Atunci Mardarasevici mi-a spus că primarul ne-a cerut 10 la sută din valoarea contractului. Mie, Nichita nu mi-a cerut direct bani”, a continuat Urdăreanu.

Mai departe martorul a povestit cum i s-a cerut un alt comision de 5% din valoarea contractului de către Constantin Niţă pentru că i-a intermediat întâlnirea cu Nichita.

Au fost discuţii pentru un comision de 5 la sută pentru domnul Niţă. Mi-a solicitat, după ce am semnat contractual, dar şi înainte. Mi s-au cerut banii pentru că mi-a făcut acea recomandare primarului Iaşiului”, a completat Urdăreanu.

În continuare, Urdăreanu a povestit cum a dat miră ministrului Niţă, prin intermediul unei firme a unui prieten, plăţile fiind mascate sub forma unui contract de consultanţă care nu a avut loc niciodată în realitate.

Odată cu începerea derulării contractului de la Iaşi, Niţă mi-a prezentat un prieten de al sau, Mihai Ghirdă. L-a trimis la biroul meu spunând să discutăm cu el deoarece are o firma pe care să încheiem un contract de consultanţă cu valori lunare. L-am prezentat pe Ghirdă lui Mihai Tănăsescu, colegul de firma şi cel care se ocupă de proiectul de la Iaşi. Facturile s-au plătit un an de la derularea contractului. Acestea reprezentau plăti făcute în contul comisionului solicitat de Niţă. Facturile nu acopereau valoarea comisionului. Atunci am primit mesaje de la Niţă şi de la Ghirdă care ne spuneau că suntem restanţi la plata comisionului. Domnul Niţă era ministrul Energiei la acel moment. Pentru a detensiona situaţia am stabilit o întâlnire cu Niţă unde i-am remis 30 sau 50 de mii de euro, nu mai reţin exact, într-un restaurant din incinta hotelului Radisson. Nu mai erau alte persoane de faţă. Am lăsat plicul pe bancheta pe care eram aşezaţi. Întâlnirea de la hotel a durat 30 de minute. Cred că suma de bani a fost scoasă din banca”, a mai precizat omul de afaceri în faţă judecătorilor.

Următorul termen al procesului a fost stabilit pentru 29 noiembrie când vor fi audiaţi trei martori, printre care fostul primar al Iaşiului Gheorghe Nichita şi cumătrul acestuia, Gabriel Mardarasevici.

În iunie 2016, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Constantin Niţă sub control judiciar pe cauţiune, fiind acuzat de trafic de influenţă.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2013, Constantin Niţă, la data faptei ministru al Energiei, i-a solicitat lui Urdăreanu, denunţător în cauză, un comision de 5% din valoarea unui contract încheiat de societatea comercială a acestuia cu primăria unui municipiu.

Anchetatorii au instituit sechestru asigurător pe imobile aflate în proprietatea lui Constantin Niţă, până la concurenţa sumei de 435.823 de lei.

În 25 aprilie, procurorii DNA l-au anunţat pe Constantin Niţă că a fost pus sub control judiciar pe cauţiune, stabilită la 150.000 de lei.