Titus Corlăţean, la DNA: „Am dat toate detaliile care au fost solicitate”

Data publicării:
agerpres 7899075

FOTO Agerpres

ACTUALIZARE 19 42.Am facut o declarație detaliată, conform procedurilor în vigoare. Am dat toate detaliile care au fost solicitate”, a spus Titus Corlățean la ieșirea de la DNA.

Nu a vrut să comenteze pe durata anchetei. Nu a răspuns nici la întrebarea jurnaliștilor dacă riscă să fie pus sub învinuire.


La intrarea în sediul DNA, Titus Corlăţean a declarat că a fost chemat la audieri în dosarul privind votul din diaspora la alegerile prezidenţiale din 2014.

Dosarul vizează presupuse nereguli în desfăşurarea votului în diaspora, în primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Atunci, s-au format cozi interminabile la secţiile de votare, iar foarte multe persoane nu au putut vota.

La dosarul constituit la DNA au fost anexate mai multe plângeri care fuseseră înregistrate, iniţial, la Parchetul instanţei supreme.

Corlăţean, fost ministru de Externe, a fost chemat în calitate de martor.

Titus Corlăţean a fost ministru de Externe până în 10 noiembrie 2014. El a demisionat între cele două tururi de scrutin. În prezent, el este senator.

Doi miniştri de Externe au fost „sacrificaţi” după votul din 16 noiembrie

Titus Corlăţean a renunţat la funcţia de ministru de Externe după primul tur al alegerilor prezidenţiale din noiembrie, anul trecut. Acest lucru a fost o consecinţă a scandalului iscat în marile oraşe ale lumii, unde românii au aşteptat ore în şir să voteze, iar unii dintre ei nici măcar nu au reuşit, din cauza secţiilor de votare insuficiente. Or, tocmai acesta a fost şi motivul pentru care Titus Corlăţean a ales să dmeisioneze: pentru că, spunea el atunci, ar fi fost ilegal să înfiinţeze secţii de votare suplimentare.

Din cauza numărului insuficient de secţii de votare, mii de români din străinătate nu au putut să-şi exprime opţiunea, în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014. Considerat unul dintre vinovaţii pentru situaţia creată şi confruntat cu un val de critici, Titus Corlăţean a demisionat din funcţia de ministru de Externe.

„Am decis să îmi depun mandatul, nu pot să accept și nu accept să încalc legea, nu pot accepta ca MAE sa fiă presată să încalce legea pe considerente politice electorale”, spunea Titus Corlăţean în 10 noiembrie 2014.

Titus Corlăţean a explicat că presiunile respective ar fi venit din partea Opoziţiei, care a cerut înfiinţarea de secţii suplimentare pentru turul al doilea, lucru despre care fostul şef al diplomaţiei române a spus că era imposibil de realizat din punct de vedere legal.

Funcţia de ministru de Externe a fost preluată de Teodor Meleşcanu, iar numărul secţiilor de vot pentru diaspora a rămas identic şi în turul doi. Nemulţumiţi că dreptul la vot nu le este respectat nici de această dată, românii au protestat din nou şi au avut loc chiar şi încăierări cu forţele de ordine.

La doar două zile distanţă de la aceste incidente, Teodor Meleşcanu îşi prezenta şi el demisia.

„Eu ca un om de onoare îmi voi depune azi la ședința de guvern mandatul de ministru”, spunea el, în 18 noiembrie.

În ciuda numărului insuficient de secţii de votare, la alegerile prezidenţiale de anul trecut au votat peste 380 de mii de cetăţeni români aflaţi în străinătate - număr record.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri