Torționarul, pentru prima dată față în față cu victima sa. Fostul deținut politic Valentin Cristea, audiat în dosarul lui Alexandru Vișinescu

Data publicării:
inchisoare experimentul Pitesti

Fostul deţinut politic Valentin Cristea a stat la doar câţiva metri distanţă de ţorţionarul său. Cândva comandantul unuia dintre cele mai de temut locuri de detenţie din România comunistă, Alexandru Vişinescu a încercat să-i adreseze câteva cuvinte victimei sale. Fără succes. Valentin Cârstea s-a concentrat să răspundă la întrebările judecătorului.

„Toţi deţinuţii politici de acolo aveau acelaşi regim. Eram scoşi la plimbare câteva minute pe zi, nu mai mult. Nu aveam voie să vorbim între noi. Eram obligaţi să ne plimbăm în cerc şi ne era interzis să privim cerul. Am găsit, totuşi, o modalitate de a ne saluta, inventând un nou cod pe care le-am botezat Tuse-Morse. Funcţiona pe acelaşi principiu ca şi Codul Morse, numai că tuşeam. Am rămas şi cu o afecţiune din cauza asta,” este mărturia sa.

Alexandru Vișinescu a refuzat să discute cu jurnaliștii. A spus doar că nu are să-și reproșeze nimic.

În faţa instanţei au fost chemaţi şi foşti angajaţi ai Penitenciarului Râmnicu Sărat. Alexandru Barbu are 84 de ani şi în 1956 lucra acolo ca ofiţer de serviciu. El susţine că nimic din ce au povestit deţinuţii nu este adevărat.

„Are cineva dreptul să nu execute un ordin? De la Directorul General al Penitenciarelor în jos, toată lumea trebuie să execute ordinele necondiţionat. Oamenii dacă au murit, au murit de bătrâni, ca fiecare cetăţean cu o suferinţă pe el şi ani de puşcărie”, spune Alexandru Barbu, fost ofiţer la Penitenciarul Râmnicu Sărat.

„Jenică Arnăutu (membru al PNŢ - n.r.) stătea în celula de lângă mine. Reuşeam să comunic cu el prin Codul Morse. Într-o zi, i-a cerut gardianului să nu-i mai pună sare în mâncare pentru că avea ulcer. I-a fost refuzat acest lucru, iar Jenică a decis să intre în greva foamei. După trei zile, gardienii au început să-l alimenteze forţat. Asta presupunea introducerea unui lichid nutritiv pe gât cu ajutorul unui tub. După 40 de zile a murit,” se arată în mărturia lui Valentin Cristea.

Procurorii spun că Alexandru Vişinescu este direct responsabil de moartea a 12 deţinuţi care au fost torturaţi şi înfometaţi. Au la dosar mărturii şi fişe medicale.

„Nu, nu în Râmnicu Sărat nu s-au întâmplat niciodată”, spune Alexandru Barbu, care adaugă că garantează „cu mâna pe inimă” acest lucru.

Alexandru Vişinescu a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru infracţiuni contra umanităţii. Dosarul său a fost deschis la sesizarea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
Pensie cu 3.200 lei mai mică la recalculare pentru un pensionar. Ce meserie a avut și cât timp?
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Un artist din Franța a devenit prima persoană care a călătorit într-o mașină zburătoare: „A fost o experiență...
Digi Animal World
Un aligator a adormit sub un avion al Forțelor Aeriene din Florida. Momentul când reptila este evacuată de pe...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...