Sari la conținut

Traian Băsescu, citat pe 20 noiembrie în procesul bărbatului care l-a scuipat

 

UPDATE 11:15 Președintele Traian Băsescu este citat, la 20 noiembrie, în calitate de parte vătămată în procesul lui Adrian Zglobiu.

Prima ședință a procesului care a început joi a fost amânată pentru 20 noiembrie. Adrian Zglobiu a ieșit din instanță, dar nu a dorit să facă declarații.

__________________

Adrian Zglobiu riscă amendă sau o pedeapsă cu închisoare până la cinci ani.

În 24 mai, în jurul orei 14, când președintele României cobora de pe Bricul Mircea şi saluta publicul, Adrian Zglobiu s-a apropiat de acesta și l-a scuipat.

A fost imoblizat imediat de lucrătorii SPP și predat unui echipaj de jandarmi. Adrian Zglobiu a fost cercetat și pentru ultraj după ce președintele Traian Băsescu a depus o plângere penală împotriva sa, dar procurorii au hotărât că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei fapte.

Bărbatul a fost supus mai multor evaluări psihiatrice, iar concluzia a fost că suferă de tulburări de personalitate dar că, în momentul gestului avea discernământ și a săvârșit fapta cu intenție.