Traian Băsescu, pus sub urmărire penală pentru spălare de bani

Data publicării:
traian basescu fb crop

Foto: Facebook

Dosarul este legat de o tranzacție între fostul șef al statului și omul de afaceri Costel Cășuneanu. Un teren cumpărat de Traian Băsescu a fost vândut cumnatei omului de afaceri, cu bani primiți de la Costel Cășuneanu în aceeași zi.

Este vorba despre o acuzație de spălare de bani în formă continuată, într-un dosar mai vechi aflat pe rolul Parchetului General.

În acest dosar existau suspiciuni de spălare de bani și suspiciuni de corupție în legătură cu tranzacții imobiliare încheiate în 2000 și în 2002 între Traian Băsescu și omul de afaceri Costel Cășuneanu și o rudă a acestuia.

Existau suspiciuni că Traian Băsescu ar fi cumpărat un teren în zona Băneasa din Capitală la un preț subevaluat, iar apoi i l-ar fi vândut lui Costel Cășuneanu, prin intermediari, la prețul pieței. Astfel ar fi reușit să obțină o sumă mult mai mare de bani de proveniență suspectă, cred procurorii.

După încheierea celui de-al doilea mandat de președinte al lui Traian Băsescu, procurorul general de la vremea respectivă a reanaliat toate dosarele de la acea vreme în care era vizat într-un fel sau altul Traian Băsescu și a considerat că trebuie reluate cercetările în acest dosar și că nu era legală soluția de clasare a acelor cercetări în timpul mandatului fostului președinte, deoarece ar fi trebuit suspendate cercetările, în condițiile în care șeful statului beneficia de imunitate.

Cercetările în acest dosar au fost reluate anul trecut.

Într-o postare pe Facebook, Traian Băsescu spune că Parchetul General l-a informat că este suspect pentru spălare de bani, dar că până acum nu a fost citat la PICCJ. Traian Băsescu mai spune că, în același dosar, procurorii au dispus, în 2012, neînceperea urmăririi penale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri