Sari la conținut
News Alert

Dosarul „Flora”, în care se cere urmărirea penală a lui Băsescu, mutat la ÎCCJ

Cererea procurorilor de redeschidere a urmăririi penale pe numele lui Traian Băsescu pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în dosarul „Flora” a fost trimisă de Tribunalul București la Înalta Curte de Casație și Justiție.

traian basescu fb crop

ACTUALIZARE 15:00 - Traian Băsescu va fi la mâna magistraţilor instanţei supreme, care urmează să decidă dacă fostul preşedinte va fi judecat pentru abuz în serviciu. Tribunalul Bucureşti şi-a declinat competenţa, pe motiv că Traian Băsescu este acum parlamentar.

 


 

Magistraţii Tribunalului Bucureşti decid, joi, asupra confimării redeschiderii urmăririi penale în dosarul în care fostul preşedinte Traian Băsescu este acuzat că ar fi retrocedat, în 2003, când era primar al Capitalei, un teren de 40.000 de metri pătraţi în Dămăroaia, teren pe care fostul deputat Dumitru Puzdrea a ridicat complexul comercial Flora.

Cauza a fost amânată de joia trecută, deoarece fostul preşedinte a fost citat la Palatul Cotroceni, în loc de actualul său domiciliu.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost chemat şi în 24 mai 2016, la Tribunalul Bucureşti, în acelaşi dosar, deschis în urma unei plângeri pentru acuzaţia de abuz în serviciu, depuse de vicepreşedintele Uniunii Arabilor din România, Cătălin Năstase, fost partener de afaceri al lui Dumitru Puzdrea.

Potrivit plângerii lui Cătălin Năstase, Traian Băsescu ar fi făcut un abuz în serviciu când a avizat retrocedarea terenului, situat în zona Dămăroaia, din Sectorul 1 al Capitalei, provocând un prejudiciu de aproximativ 100 de milioane de euro.

Reclamantul a contestat durata procesului în care Traian Băsescu este intimat, însă Cătălin Năstase nu a fost prezent la termenul de judecată din 24 mai 2016.

„Mai am mulţi dintre ăştia care fac plângeri în 2015 din 2003? Mă judec oriunde”, a spus Băsescu în sala de judecată.

Fostul preşedinte a declarat, la finalul şedinţei de judecată, că este vorba de o reclamaţie din 2015 pentru o restituire din 2003.

„N-am pierdut încă niciun proces pe restituire, aşa că nu o să-l pierd nici pe ăsta. Nu-l cunosc pe Cătălin Năstase, nu l-am văzut, văd că nici nu a venit. Face reclamaţia şi nu vine la termen”, a mai spus Traian Băsescu. 

(sursa: News.ro)