Sari la conținut

Trimis în arest la domiciliu, Bogdan Olteanu confirmă că demisionează din conducerea BNR

"Nu voi face multe comentarii. E un moment greu. E un moment trist şi o perioadă foarte tristă, sper să se termine cât mai repede. Doresc să obţin achitarea cât mai rapid pentru a reîncepe o viaţă normală. Până la acel moment voi face ceea ce onoarea şi respectul faţă de instituţia din care am făcut parte îmi cere. Voi transmite cât de rapid demisia mea din conducerea Băncii Naţionale şi voi urma să îmi susţin cauza în justiţie", a spus fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor la ieşirea din Arestul poliţiei Capitalei.


Constantin Durgheu, avocatul lui Bogdan Olteanu:

"O decizie pe care doamna preşedintă a considerat-o corectă. Nu pot să contestez. Parchetul poate contesta in termen de 48 de ore. Şi noi am contestat deja arestul la domiciliu. Măsura maximă preventivă este controlul judiciar. Domnul Bogdan Olteanu a primit cu bucurie soluţia.

Dânsul se vedea şi cu celelate personaje din mass-media care contau în viaţa politică. Se face o asociere greşită. Dacă s-ar fi văzut doar cu acea persoană (Sorin Ovidiu Vîntu - n.r.), atunci ar fi fost corect".

Citiţi şi:

Interesele lui Vîntu în Deltă - Liviu Mihaiu a avizat benzinăriile plutitoare ale Petromservice

De ce a fost reținut de DNA viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu