Sari la conținut

Unul din judecătorii din completul care l-a condamnat pe Gruia Stoica la închisoare cu suspendare l-a achitat pe George Becali

Unul dintre judecătorii care au dat sentinţa în acest caz este Ştefan Pistol, cel care a mai dat câteva sentinţe controversate.

Sentinţa judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este surprinzătoare în condiţiile în care omul de afaceri Gruia Stoica a încercat să obţină un contract de 100 de milioane de euro cu Complexul Energetic Oltenia prin coruperea unor angajați ai statului.

În primăvara lui 2013, Complexul Energetic Oltenia Târgu Jiu anunţa lansarea licitaţiei pentru transportul cărbunelui pe calea ferată pentru trei electrocentrale. La licitaţie au fost invitați cinci transportatori feroviari, între care societatea de stat CFR Marfă și Grup Feroviar Român al lui Gruia Stoica.

Pentru a fi sigur că pune mâna pe contract, oferind un preț mai bun, Gruia Stoica i-a cerut avocatului său Doru Boştină ca, în schimbul a 3 milioane de euro, să afle de la unul dintre directorii CFR Marfă oferta companiei rivale.

Procurorii DNA au intrat pe fir și i-au ridicat pe cei doi înainte de finalizarea licitaţiei, care a și fost anulată.

Directorul de la CFR Marfă a făcut un atac cerebral și a decedat.

Pe 5 martie 2015, Gruia Stoica a fost condamnat de Curtea de Apel Ploiești la patru ani de închisoare cu executare pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență. În același dosar, avocatul Doru Boștină a primit trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență.

La Înalta Curte de Casaţie lucrurile s-au schimbat însă iar cei doi au primit pedepse cu suspendare. Interesant este faptul că unul dintre judecători nu a fost de acord cu reducerea pedepsei lui Gruia Stoica. Încă nu se știe exact care dintre ei.

De asemenea este interesant faptul că doi dintre judecătorii Înaltei Curți din procesul lui Gruia Stoica au făcut parte și din completul de judecători care a decis achitarea în primă instanță a lui Gigi Becali în cele trei dosare. Becali a fost în cele din urmă condamnat, dar de instanța superioară.

În perioada următoare, Gruia Stoica va fi obligat să presteze 90 de zile de muncă în folosul comunității, la Direcția Educațională Voluntari. Afaceristul nu a scăpat însă de emoții. Este judecat într-un alt dosar sub acuzațiile de evaziune fiscală şi spălare de bani.