Varujan Vosganian va fi cercetat într-un dosar disjuns din „Gaze ieftine”

Data actualizării: Data publicării:
VARUJAN VOSGANIAN 2 AGERPRES
Foto: Agerpres

Fostul ministru Varujan Vosganian urmează să fie cercetat într-un dosar disjuns din cel al Romgaz, în care este suspectat de constituirea unui grup infracţional organizat şi de complicitate la delapidare. Pentru aceasta procurorii DIICOT trebuie să solicite ridicarea imunităţii sale parlamentare.

 

Potrivit rechizitoriului prin care au fost trimişi în judecată omul de afaceri Ioan Niculae şi fostul ministru Adriean Videanu în cazul Romgaz, în perioada cât a fost ministru al Economiei, actualul deputat ALDE Varujan Vosganian a semnat mai multe ordine de ministru prin care a urmărit favorizarea lui Ioan Niculae astfel încât compania acestuia, Interagro, să cumpere gaz ieftin, exclusiv din producţia internă, potrivit News.ro.

După ce un secretar de stat a inserat o clauză în contract pe care Interagro nu o putea îndeplini, Vosganian i-ar fi cerut imperativ să elimine această clauză din ordinul de ministru.

Inculpatul Darius Dumitru Meşca a subliniat că ministrul Economiei Varujan Vosganian, personal şi imperativ, i-a solicitat în mod repetat să înlăture clauza sus-menţionată din Ordin, fără însă că acesta să dea curs acestei solicitări, nefiind de acord a se acorda reduceri comerciale către SC Interagro, în condiţiile în care aceasta înregistra datorii mari şi vechi către SNGN Romgaz SĂ. Totodată, a subliniat că a aflat chiar de la Ioan Niculae, care, ieşind din biroul lui Vosganian, a deschis uşa biroului în care îşi desfăşura activitatea de secretar de stat şi i-a comunicat că şi-a rezolvat problema cu clauză”, se arată în rechizitoriul DIICOT.

Procurorii mai spun că Darius Meşca, în calitatea sa de secretar de stat, a observant unele inadvertenţe şi vulnerabilităţi în cuprinsul Ordinului nr.1614/2007 emis de Vosganian. Deşi fostul ministru a sesizat datoriile pe care le avea Interagro la data de 19 februarie 2008, a semnat şi a susţinut în Guvernul României Nota nr.13351/2008 privind industria îngrăşămintelor chimice din România. „Scopul urmărit de inculpatul Viorel Palaşcă ca secretar de stat sub coordonarea ministrului Varujan Vosganian era de a crea o aparenţă de legalitate, de a arunca răspunderea asupra întregului Guvern şi de a-şi justifica Ordinele nelegale şi cu dedicaţie pe care urma să le emită şi care susţineau în mod evident interesele grupului infracţional condus de inculpatul Ioan Niculae”, se mai arată în rechizitoriul procurorilor.

DIICOT mai spune că în baza notei din februarie 2008, pentru a atinge scopul urmărit, respectiv sprijinirea grupului infracţional coordonat de Ioan Niculae, ministrul Vosganian, împreună cu secretarul de stat Viorel Palaşcă au emis alte trei Ordine la intervale scurte de timp şi care vizau aceeaşi perioadă de acordare a reducerilor comerciale. Audiat ca martor în dosar, directorul Direcţiei Generale Comerţ şi Relaţii Internaţionale din cadrul Ministerului Economiei a declarat că „inculpata Ioana Apan, despre care era de notorietate că era persoană de încredere a ministrului Varujan Vosganian şi a secretarului de stat Viorel Palaşcă, i-a spus explicit că ministrul Vosganian a desemnat-o pe ea personal să se ocupe de întocmirea acestui Ordin, Ordin pe care, de altfel, nici nu a lăsat-o să îl citească, cerându-i efectiv să îl semneze la aceasta în birou, pe loc”, se mai arătată în rechizitoriu.

În legătură cu acest aspect, martorul a arătat atunci că Neculai Pavlovschi şi-a prezentat demisia din funcţia de director adjunct al Romgaz tocmai din cauză că nu era de acord cu modul de abordare a problemei gazelor naturale de către ministrul economiei Vosganian.

Întrucât şi acest Ordin conţinea o condiţie pe care SC Interagro nu o îndeplinea, respectiv beneficiarul să nu înregistreze datorii scadente la data facturării gazelor naturale, expresia a fost eliminată în Ordinul nr.1481 din 13 mai 2008”, se mai arată în document.

Întrucât perioada de acordare a reducerilor comerciale a expirat în luna iulie 2008, ministrul Vosganian a emis Ordinul nr.2652 din 9 septembrie 2008.

În preambulul Ordinului, s-a menţionat ca bază a emiterii şi Nota nr.2540 din 24.07.2008 a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, semnată de ministrul Dacian Cioloş. Mai mult, ministrul Vosganian semnează Ordinul cu menţiunea potrivit Notei MADR. Este din nou o încercare de disipare a răspunderii, în condiţiile în care Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu are atribuţii în ceea ce priveşte industria de îngrăşăminte chimice, deciziile cu privire la acest domeniu fiind atribuţia exclusivă a Ministerului Economiei. De altfel, prin Nota respectivă, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nu a făcut decât să fundamenteze doar din punct de vedere tehnic continuarea unei măsuri deja aplicată de Ministerul Economiei cu privire la îngrăşămintele chimice, nerezultand din niciun act al dosarului că ministrul Agriculturii, semnatar al Notei, ar fi avut cunoştinţă de existenţa grupului infracţional organizat iniţiat de inculpatul Ioan Niculae şi la care a aderat, în vederea sprijinirii, ministrul economiei Varujan Vosganian”, se mai arată în documentul DIICOT.

Anchetatorii mai susţin că Vosganian a emis patru ordine de ministru cu privire la acordarea reducerilor de preţ la livrarea gazelor naturale vizând aceeaşi perioadă, începând cu data de 1 februarie 2008, în fiecare intervenind cu modificări care să satisfacă integral doleanţele grupului infracţional iniţiat şi coordonat de Niculae.

Mai mult, pentru a nu fi suspicionat că urmăreşte personal realizarea scopului asumat de grupul infracţional organizat, Vosganian a semnat unul din Ordine cu menţiunea "conform avizelor de specialitate", lucru despre care un angajat al Direcţiei Ţiţei şi Gaze Naturale din cadrul Ministerului Economiei şi membru în CA-SNGN ROMGAZ declara că a fost prima şi ultima dată când l-a văzut făcut de un ministru, aceasta denotând o cunoaştere a ilegalităţilor comise şi o dorinţă vădită de a disipa răspunderea”, se mai arată în rechizitoriu.

Şi inculpata Ioana Apan, salariată a Ministerului Economiei încă din anul 1998, fosta şefă de cabinet şi consilier al miniştrilor dinaintea lui Vosganian, „deci persoană cu vechime în cadrul Ministerului şi cunoscătoare a problematicii în materie, dar şi persoană de legătură dintre Dan Victor Alexandru, consilierul inculpatului Ioan Niculae şi ministrul Varujan Vosganian, a declarat că i-a atras atenţia acestuia din urmă raportat la multitudinea Ordinelor emise cu privire la aceeaşi situaţie de fapt, dar Vosganian, „persoană fără răbdare şi nedispusă la analizarea problemelor, a cerut imperativ să găsească soluţii pentru a se putea acordă reducerile de preţ de 40 USD. Mai mult, inculpata Ioana Apan a subliniat că acesta chiar i-a reproşat despre declaraţia dată la DIICOT - Structura Centrală cu privire la această atitudine a să”, se mai arată în rechizitoriu.

Procurorii mai notează că faţă de fostul ministru Vosganian dosarul s-a disjuns, el fiind suspectat de savârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, „urmând ca în cauza disjunsă/nou formată să se aprecieze oportunitatea de a se adresa Parlamentului României o nouă cerere autorizare/avizare de urmărire penală, privitor la fapte pretins comise în perioada în care acesta a fost ministrul economiei şi al finanţelor”, se mai arată în rechizitoriu.

În perioada 5 aprilie 2007 - 22 decembrie 2008, Vosganian a fost ministru al economiei, făcând parte din Partidul Naţional Liberal. “Cu ocazia efectuării urmăririi penale în prezenta cauză s-a solicitat în două rânduri autorizarea începerii urmăririi penale pentru fapte presupus a fi săvârşite de către un membru din Guvernul României, Varujan Vosganian, în perioada cât a fost ministru, şi s-a constat că solicitările organelor judiciare au fost respinse. “În consecinţă, numitul Varujan Voasganian nu face obiectul prezentei anchete, acesta fiind audiat în cauză în calitate de martor”, menţionează procurorii.

Omul de afaceri Ioan Niculae, fost acţionar majoritar şi preşedinte al SC Interagro S.A., şi fostul ministru al Economiei Adriean Videan, alături de alte nouă persoane, au fost trimişi în judecată de către procurorii DIICOT în dosarul „Romgaz-Interagro”, pentru constituirea unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi complicitate la delapidare.

Alături de ei sunt trimişi în judecată Mirea Marin, Alesandru Dan-Victor, Palaşcă Viorel, Apan Ioana, Kramer Alpar, Toth Francisc, Stancu Lucian Adrian, Veza Marius Leonte, Ionaşcu Lucia, pentru constituire a unui grup infracţional organizat, delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată şi complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri