Sari la conținut

VIDEO. Victor Ponta, la coadă la DNA

Fostul premier Victor Ponta a ajuns în această dimineaţă la DNA, unde a trebuit să aştepte, pe scări, întrucât erau mai multe persoane în faţa sa. 

170918_PONTA_DNA_03_INQUAM_Photos_Octav_Ganea_

Foto: INQUAM PHOTOS / Octav Ganea

ACTUALIZARE 14:45  Fostul premier Victor Ponta a fost audiat mai bine de patru ore. La ieșire, el a precizat că a fost audiat în calitate de martor, fără a preciza în ce dosar.

Întrebat dacă a fost vorba despre un denunț sau dacă are legătură cu Tel Drum, Ponta s-a limitat la a spune că el nu duce bătălia politică cu arme judiciare.

Conform unor surse judiciare, prezenţa sa în faţa procurorilor anticorupţie are legătură cu dosarul în care săptămâna trecută a fost audiat şi fostul premier Sorin Grindeanu.

„Eu nu duc bătălia politică cu arme judiciare, că s-a dus contra mea bătălia politică cu arme judiciare şi nu mi-a plăcut. Ce mie nu-mi place, altuia nu-i fac”, a declarat Victor Ponta.

Fostul premier a stat mai bine de patru ore în sediul DNA, iar la ieşire nu a dorit să răspundă întrebărilor jurnaliştilor legate de dosarul ]n care a fost audiat. El a spus doar că a dat declaraţii în calitate de martor.

grinde

Conform unor surse judiciare, prezenţa lui Victor Ponta în faţa procurorilor anticorupţie are legătură cu dosarul în care săptămâna trecută a fost audiat şi fostul premier Sorin Grindeanu.

Fostul premier Sorin Grindeanu a fost audiat la DNA, săptămâna trecută, timp de peste trei ore, el spunând, la ieşire, că a dat declaraţii în calitate de martor, refuzând să spună despre ce dosar este vorba. „Aşa cum v-am spus, sunt lucruri pe care pot să le declar şi altele pe care nu pot să le declar. Nu vreau şi nu pot să dau amănunte din acest dosar. (...) Eu cred că am fost clar - calitatea mea este cea de martor, amănunte din dosar nu pot să comunic (...) Am spus adevărul şi ceea ce ştiam eu”, a răspuns fostul prim-ministru la întrebările insistente ale jurnaliştilor despre obiectul dosarului în care a fost audiat.

El a lăsat să se înţeleagă că audierea sa nu are legătură cu perioada în care era viceprimar şi cu dosarul DNA privind imobilele din Timişoara.


Victor Ponta a făcut echipă cu Sorin Grindeanu în perioada în care acesta din urmă refuza să părăsească postul de șef al guvernului, în ciuda faptului că PSD îi ceruse să demisioneze și rămăsese fără majoritatea miniștrilor. Victor Ponta fusese numit atunci de Grindeanu în funcția de secretar general al Guvernului.

Victor Ponta mai are câteva dosare deschise la DNA Ploiești.