Victor Ponta: „Radu Mazăre este un om pe care-l apreciez foarte mult”

Data publicării:
ponta incurcat-Mediafax Foto-Octav Ganea

În momentul în care un ziarist l-a abordat pe premier, spunând că „încă un lider PSD este percheziţionat acum”, Victor Ponta a răspuns: „7,4 milioane nu cred că reuşesc până în noiembrie”.

„Percheziţii vor fi peste tot. Radu Mazăre este un om pe care-l apreciez foarte mult. A fost votat de atâtea ori de locuitorii Constanţei şi rezistă ca toţi ceilalţi”, a mai spus Victor Ponta.

Percheziţii au loc marţi dimineaţă la Primăria Constanţa, într-un dosar în care este vizat şi edilul Radu Mazăre. Şi locuinţa primarului este cercetată. El urmează să fie adus la Bucureşti pentru audieri.

În acest caz se fac de asemenea percheziţii în Capitală, dar şi în instituţii din judeţul Dâmboviţa. Primăria Constanţei transmite că procurorii DNA au solicitat acte privind procedurile de achiziţie pentru construcţia campusului social din cartierul Henri Coandă din oraş.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri