Sari la conținut

Viorel Hrebenciuc a fost arestat preventiv

Decizia din această dimineaţă poate fi contestată de fostul parlamentar la completul de cinci judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Viorel Hrebenciuc fusese reţinut, ieri, pentru a nu se sustrage de la urmărirea penală şi pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, în dosarul privind retrocedarea ilegală a peste 43.000 de hectare de pădure, în care este acuzat de şase infracţiuni, potrivit DNA.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Braşov au dispus, marţi, punerea în mişcare a acţiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a lui Viorel Hrebenciuc, pentru constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de influență, instigare la folosirea influenței de către o persoană care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite, spălare a banilor, cumpărare de influenţă, folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite, în dosarul privind retrocedarea ilegală a peste 43.000 de hectare de păduri.

Potrivit procurorilor, reţinerea lui Viorel Hrebenciuc se impunea întrucât există probe din care rezultă că a săvârşit faptele de care este acuzat, iar măsura este proporţională cu gravitatea infracţiunilor care ar fi fost comise de acesta, reamintește Mediafax

De asemenea, reţinerea lui Viorel Hrebenciuc era necesară pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi a împiedica sustragerea acestuia de la urmărirea penală.

Citat după demisie

Viorel Hrebenciuc a fost citat să se prezinte marţi dimineaţă la DNA Braşov după ce, luni, Camera Deputaţilor a luat act de demisia deputatului. Camera Deputaţilor a trimis la Ministerul Justiţiei un document prin care a informat că Viorel Hrebenciuc nu mai este deputat şi că nu se mai impune avizul Parlamentului pentru reţinerea şi arestarea acestuia. Actul a fost trimis Parchetului instanţei supreme, iar de aici la DNA, care solicitase avizul de la Parlament în cazul lui Hrebenciuc.

După câteva ore de audieri, Viorel Hrebenciuc a fost scos cu cătușe la mâini din sediul DNA Brașov, de unde a fost urcat într-o maşină, cu care este dus la instanţa supremă, pentru judecarea propunerii de arestare preventivă pentru 30 zile.

Potrivit procurorilor, începând din aprilie 2013 și până în prezent, Viorel Hrebenciuc, împreună cu deputatul Ioan Adam, cu Paltin Gheorghe Sturdza și Dan Costin Bengescu, a constituit și coordonat un grup, care a fost sprijinit ulterior și de alte persoane, ce urmărea să obțină venituri prin oferire de mită, cumpărare de influență sau folosirea nelegală a influenței, pentru a urgenta punerea în posesie și eliberarea titlului de proprietate, precum și vânzarea rapidă a terenului forestier în suprafață de 43.227 de hectare, dobândit printr-o hotărâre judecătorească din 2012 de la Tribunalul Covasna.

În acest sens, în aprilie 2013, Hrebenciuc şi Bengescu le-ar fi promis deputatului Ioan Adam şi lui Paltin Sturdza că-i va determina pe funcționarii publici care trebuiau să îl pună în posesie pe Sturdza şi să elibereze titlul de proprietate pentru terenul forestier de 43.227 de hectare - printre care Comisia Județeană de Fond Funciar Bacău, Direcția Silvică Bacău, Comisiile locale de Fond Funciar Asău, Dofteana, Brusturoasa, Palanca, OCPI Bacău, ITRSV Suceava şi Romsilva - să urgenteze îndeplinirea actelor sau să nu se formuleze plângeri în instanță împotriva deciziilor Comisiei județene de fond funciar Bacău. Hrebenciuc şi Bengescu ar fi acceptat să primească de la cei doi, în schimbul intervenţiilor sale, bani sau alte foloase, au scris procurorii în ordonanţa de reţinere.

„Mesaje obligatorii” pentru directorul Romsilva

V. Hrebenciuc mai este acuzat că, începând din 2013, i-ar fi solicitat senatorului PSD Ilie Sîrbu să-i transmită "mesaje obligatorii" directorului general al Romsilva, Adam Crăciunescu, membru în acelaşi partid, în legătură cu modul în care Romsilva trebuia să se comporte în legătură cu punerea în posesie, eliberarea titlului de proprietate și litigiile juridice aferente reconstituirii dreptului de proprietate pentru cele peste 43.000 de hectare de pădure, de pe pe Valea Trotușului, în acest fel obținându-se foloase necuvenite de către Paltin Gheorghe Sturdza.

În acelaşi scop, în 19 aprilie, Viorel Hrebenciuc, în baza unei înţelegeri cu Dan Costin Bengescu, Andrei Hrebenciuc şi cu avocaţii Victor Adrian Prodan şi Nicolae Mergeani, ar fi determinat-o pe Carmen Elisabeta Drăgoi, administrator al SC Reşedinţa Vârstnicilor SRL, să încheie un contract cu Paltin Gheorghe Sturdza, prin care societatea a dobândit calitatea de promitent cumpărător, alături de Bengescu, pentru suprafaţa de 43.277 de hectare de teren forestier, la prețul de 2.500 de euro pe hectar.

Procurorii au stabilit că SC Reşedinţa Vârstnicilor SRL are ca asociat unic Majura Limited (cu sediu social în Cipru), persoană juridică cipriotă al cărei asociat real este Andrei Hrebenciuc.

 "Încheind promisiunea de vânzare-cumpărare a terenului de 43.277 ha cu inculpatul Paltin Gheorghe Sturdza prin persoane interpuse (Reședința Vârstnicilor SRL - controlată de Hrebenciuc Andrei), Hrebenciuc Viorel a disimulat adevărata proveniență a folosului primit în schimbul influenței sale. Folosul efectiv al lui Hrebenciuc Viorel constă în dobândirea anumitor drepturi evaluabile în bani din încheierea contractului cu Paltin Gheorghe Sturdza (ex. Varga Ioan Gheorghe a vândut aceleași drepturi cu suma de 12.000.000 Euro)", au scris procurorii în ordonanţa de reţinere.

Anchetatorii au precizat, în documentul citat, că toate persoanele implicate, respectiv Andrei Hrebenciuc, Paltin Gheorghe Sturdza, Dan Costin Bengescu şi Ioan Adam, cunoşteau faptul că s-a stabilit un preţ mult mai mic decât cel real, deoarece diferenţa de preţ ce urma să fie obţinută din vânzarea pădurii reprezenta folosul lui Viorel Hrebenciuc şi al lui Dan Bengescu în schimbul exercitării de influenţe faţă de funcţionarii cu atribuţii privind punerea în executare a deciziei din 2012 a Tribunalului Covasna.

Ce îi cerea lui Dan Șova

Viorel Hrebenciuc mai este acuzat că, în 17 octombrie, dată la care era lider al grupului parlamentar al PSD din Camera Deputaților, membru al Comitetului Executiv Național al acelui partid și vicepreședinte al Camerei Deputaților, i-ar fi cerut senatorului Dan Şova să iniţieze o propunere legislativă privind amnistia şi graţierea unor pedepse.

DNA a precizat că propunerea a fost formulată pentru a evita ca o eventuală condamnare a lui Viorel Hrebenciuc să fie pusă în executare, dar şi pentru "a evita executarea unei eventuale pedepse aplicate unui membru reprezentativ al partidului, care fusese condamnat nedefinitiv în primă instanță pentru luare de mită, la pedeapsa închisorii".

Surse judiciare au declarat că membrul PSD condamnat, pe care Hrebenciuc voia să îl sprijinire prin adoptarea unei legi de amnistiere şi graţiere a pedepsei, este Miron Mitrea. Instanţa supremă l-a condamnat, în 15 octombrie, pe deputatul PSD Miron Mitrea la doi ani de închisoare cu executare, în dosarul de corupţie privind lucrările de construcţie făcute la locuinţa mamei sale, decizia nefiind definitivă.

Demersul a fost acceptat de către Dan Şova, care afirma că "este obligatorie adoptarea acestei propuneri legislative", susţin procurorii.

Totodată, Dan Şova ar fi acceptat promisiunea lui Viorel Hrebenciuc că îl va sprijini să obţină funcţia de preşedinte al PSD, în dauna celorlalți contracandidaţi, pentru a-l determina pe ministrul Justiţiei să iniţieze un proiect de lege având ca obiect abrogarea articolului 13 din Legea 78/2000, respectiv "fapta persoanei care îndeplineşte o funcţie de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influenţa ori autoritatea sa în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite".

"Având în vedere că inculpatul Viorel Hrebenciuc este acuzat în două dosare penale sub aspectul săvârşirii unor infracţiuni prevăzute de art. 13 din Legea nr. 78/2000, proiectul l-ar fi vizat în mod nemijlocit, împiedicând tragerea sa la răspundere penală", au arătat procurorii DNA Braşov, în ordonanţa de reţinere.

În acest dosar au mai fost arestaţi preventiv Andrei Hrebenciuc, Dan Bengescu şi Paltin Gheorghe Sturdza.

Judecătorii Ordog Lorand Andras şi Gabriel Uţă, de la Tribunalul Covasna, care în 2012 au dat decizia privind retrocedarea terenului forestier de 43.227 de hectare, sunt cercetaţi sub control judiciar.

În acelaşi dosar sunt urmăriţi penal senatorii Dan Şova şi Ilie Sârbu, precum şi directorul general al Romsilva, Adam Crăciunescu. În cazul deputatului Ioan Adam, urmărit penal în dosar, DNA a cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru reţinerea şi arestarea acestuia.