Lista intersecțiilor cu semafoarele sincronizate din București

Doru Cireaşă Data publicării:
intersectie

Doar aproximativ jumătate din cele 434 de intersecții semaforizate din București sunt și sincronizate. Nu se știe însă dacă această sincronizare și funcționează. Contractul de bază semnat de firma UTI cu administrația locală pentru întreținerea semafoarelor nu este însoțit și de unul subsecvent, valabil pentru 2017.

intersectie

Bucureștenii se pot aștepta să fie întâmpinați în intersecții de semafoare sincronizate în doar jumătate din cele 434 de intresecții semaforizate ale Capitalei, potrivit datelor furnizate de către Primăria Generală a Capitalei Digi24.ro.

În 213 intersecții de pe raza municipiului București (cifră avansată de Primăria Capitalei) a fost implementat Sistemul de Management al Traficului Rutier (STMR). Acesta introduce un mod de funcţionare adaptiv al componentelor de semaforizare și dirijare a traficului care constă în ajustarea timpilor de semaforizare din intersecţii în funcție de valorile de trafic înregistrate. Toate intersecțiile incluse în acest sistem sunt interconectate între ele și, în același timp, conectate cu Centrul de Control al traficului prin rețeaua de fibră optică.

Însă o parte din intersecții funcționează în mod local, ceea ce înseamnă că sunt sincronizate doar semafoarele dintr-o anumită intersecție, fără ca acestea să fie corelate cu cele din intersecțiile învecinate. Firma UTI care a implementat STMR în București, menționează 208 intersecții introduse în sistem, cu cinci mai puțin față de cifrele Primăriei. Din acestea 195 sunt în sistem centralizat, iar ”restul în regim local, din motive tehnice care nu țin de societatea noastră”, spun oficialii UTI.

Marea majoritate a intersecțiilor care funcționează în sistem centralizat, resepctiv un număr de 165 de intersecții, sunt dotate și cu camere video de monitorizare a traficului rutier, spun oficialii Primăriei București. Acestea nu folosesc însă la sincronizarea traficului, explică UTI. ”Camerele video din intersecții au doar rolul de a monitoriza traficul și evenimentele din trafic. Contorizartea traficului, âîn schiumb, se realizează prin blucle inductive (90% dintre cazuri) și prin camere dedicate de contorizare (acestea nu transmit fluxuri video către Centrul de Control, ci doar informații legate de numărul de mașini)”.

Potrivit datelor furnizate de Primăria Capitalei, firma UTI a încasat anul trecut 11,39 milioane lei în opt contracte subsecvente pentru lucrări de întreținere, proiectare, reparații.

Din păcate în prezent nu mai există niciun contract subsecvent pentru lucrări de întreținere a sistemului, afirmă responsabilii UTI. ”Acordul semnat de Administrația Străzilor cu UTI expiră la sfârșitul anului 2017, iar cel cu Primăria București expiră la jumătatea acestui an. În prezent nu avem în vigoare niciun contract subsevent de mentenanță”, spune UTI.

Primăria vrea însă extinderea sistemului. ”Pentru anul 2017, instituția noastră urmează să demareze procedurile în vederea modernizării (inclusiv dotarea cu camere video) a unui număr suplimentar de 59 de intersecții de pe următoarele artere de circulație: Colentina, Camil Ressu, Theodor Pallady, Calea 13 Septembrie, Prelungirea Ghencea, Calea Griviței, Bucureștii Noi, Șos. Giurgiului. În acest scop, Administrația Străzilor are prevăzută suma de 36 milioane lei. Totodată, pentru mentenanță este prevazută suma de 2, 4 milioane lei, iar pentru reparații suma de 10 milioane lei”, spune Primăria”.

Vezi aici lista intersecțiilor cu semafoare sincronizate din București

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri