Marian Godină face public fluturaşul de salariu de Ziua Fericirii

Data publicării:
Polițistul Marian Godină
Polițistul Marian Godină FOTO: Facebook

Poliţistul Marian Godină a postat pe pagina de Facebook un mesaj privind salariul pe care-l primeşte. În acest sens a făcut public fluturaşul de salariu aferent lunii februarie.

salariu godina

El îşi motivează gestul cu umor, în contextul Zilei Fericirii, pentru a arăta „cât de nesimţite sunt salariile poliţiştilor”.

Potrivit informaţiilor făcute publice, Godină încasează un spor de 70 de lei pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi un spor de 91 de lei pentru condiţii grele şi toxice de muncă.

„Pentru că e tot e astăzi Ziua Fericirii, m-am dus să îmi iau fluturaşul de salariu. Se temeau unii că polițiştii au salarii nesimțite şi chiar îmi cereau să spun ce salariu am.
Ăsta e salariul meu pe care l-am luat pe 14 martie, pentru luna februarie.
Vă las să studiați şi să trageți singuri concluzia. E mult sau puțin, după aproape 11 ani de poliție?
Ca să nu se interpreteze că vreau să induc în eroare, precizez că 229 de lei mi s-au oprit pentru plata telefonului personal. Deci fără telefon, la "total acordat pe card" ar fi fost 3045 lei. Da, ştiu, trebuie să îmi fac un abonament de telefonie mai convenabil”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri