Sari la conținut

Mărturisiri | „Scorpionii Roşii”, opt camarazi căzuți la datorie în Afganistan

Au trecut 20 de ani de la prima misiune internaţională a militarilor români din Brigada 2 Infanterie Neagoe Basarab din Craiova. Au intrat în teatrele de operaţii militare din întreaga lume, Angola, Bosnia, Irak şi Afganistan. În Angola au primit şi numele care s-a transformat în renume - „Scorpionii Roşii”. În drumul lor plin de glorie au plătit însă tributul răboiului. Opt camarazi au murit şi alţi 15 au fost răniţi. Povestea unuia dintre ei, a căpitanului George Olteanu, spusă într-unul dintre cele mai frumoase locuri din ţară, este o mărturie a determinării şi a iubirii de ţară a militarilor români.

Căpitan George Olteanu - Batalionul 26 Infanterie Neagoe Basarab „Scorpionii Roşii”:

Pentru mine România este mai mult decât ţara în care m-am născut... Este ţara în care vreau să crească copilul meu.

La Scorpionii Roşii am ajuns pentru că acolo îmi doream. Acolo îmi doream să ajung şi am avut posibilitatea să aleg să ajung acolo. Când veneam în permisii din Academie, tatăl meu mă lua de la gară, treceam prin dreptul unităţii şi... de fiecare dată, absolut de fiecare dată îi spuneam: uite, aici o să lucrez eu!

Am ales să plec în Afganistan pentru că acesta este mersul firesc al lucrurilor. Sunt militar, sunt ofiţer şi era un lucru normal. Aşteptam să merg într-o misiune.

Au fost momente în care mi-a fost şi teamă, dar eram oarecum responsabil pentru oamenii mei şi cu toate că eram unul din cei mai tineri din acel grup trebuia să... nu trebuia să le arăt lor că-mi este teamă.

M-a impresionat foarte mult diferenţa de cultură, diferenţa de evoluţie, dacă pot să spun aşa. Oamenii sunt foarte simpli şi foarte săraci şi foarte nevoiaşi. Copiii lor nu au acces la educaţie, nu au electricitate, nu au lucruri pe care noi... facilităţi pe care noi le considerăm de bază.

Din păcate am suferit un accident acolo. Pe data de 1 mai 2011 am plecat într-o misiune ca oricare alta, de patrulare şi, în momentul intrării în zona noastră de responsabilitate, sub maşina în care eram a explodat un dispozitiv exploziv improvizat. Maşina a fost practic, întoarsă cu roţile în sus. Din suflul exploziei s-a rotit în aer şi a aterizat pe plafon.

Am fost conştient întreaga perioadă, mi-am dat seama ce s-a întâmplat din momentul în care am văzut praf pe parbriz în timp ce maşina se rotea. Când s-a oprit, am încercat uşa de lângă mine, am încercat să ies afară, dar uşa era blocată. Ţin minte că îmi făceam mai mult griji pentru cei din maşină decât pentru mine.

Este un moment de adrenalină, este exact ca-n filme... îi piuie urechile şi până te dezmeticeşti... te uiţi în stânga- dreapta şi e instinctul de supravieţuire.

Din păcate, pe timpul acelei misiuni, din Batalionul 26 au fost şi 2 morţi. E vorba de Lixandru şi Marinescu.

M-am simţit împăcat după ce m-am întors acasă.

Nu aş schimba nimic. Absolut nimic. Absolut nimic. Nici măcar momentul în care am fost rănit acolo, în Afganistan.

Îmi doresc o Românie care să-şi continue parcursul european şi să continue şi drumul pe care l-a ales odată cu integrarea în structurile NATO. Îmi doresc o Românie sigură, îmi doresc o Românie prosperă.

La mulţi ani, români! La mulţi ani, România !”