Măsuri anti-aglomerație luate de Metrorex în mai multe stații centrale

Data publicării:
alta Aglomeratie metrou pompieri 110117 (3)

Regia continuă seria de măsuri pentru deplasarea în siguranță a călătorilor între stațiile de corespondență Piața Unirii 1 – Piața Unirii 2 și Piața Victoriei 1 – Piața Victoriei 2, ca urmare a situațiilor de supraaglomerare semnalate la orele de vârf, potrivit unui comunicat de presă al Metrorex.

aglomeratie metrou

Începând cu data de 10 ianuarie 2017, echipe mixte formate din angajați Metrorex, Poliția Metrou, agenți de pază, reprezentanți ai Jandarmeriei și ai ISU sunt prezente în intervalele orare 07.30-10.00 și 16.30 – 19.00, în cele patru stații de metrou, pentru coordonare și intervenție în caz de necesitate.

De asemenea, fiecare agent de stație va fi prezent în aceste stații, pentru a transmite dispeceratului central evoluția situației din teren.

În cazul aglomerării pasajelor de trecere, se fac anunțuri repetate de informare a călătorilor cu privire la restricționarea temporară a accesului înaintea aparatelor de taxare precum şi pentru staționarea la nivel peron sau vestibul. În plus, vor fi montate benzi de restricţionare a accesului, amplasate înaintea aparatelor de validare.

Metrorex informează că funcţionează la capacitate maximă, cu 65 de trenuri, în intervalele cu vârf de trafic (7:00 - 9:00 şi 17:00 - 19:00), pe toate magistralele. 

Intervalul cu vârf de trafic va fi extins până la descongestionarea aglomeraţiei din staţii. Astfel, se circulă:

·Magistrala 1 - 22 trenuri şi 1 rezervă

·Magistrala 2 - 21 trenuri şi 1 rezervă

·Magistrala 3 - 15 trenuri

·Magistrala 4 - 4 trenuri şi 1 rezervă

În plus, se asigură succesiunea trenurilor la un interval de:

·maxim 3 minute la orele de vârf pe Magistrala 2

·2-3 minute, pe tronsonul comun al Magistralelor 1 şi 3 (Eroilor – Nicolae Grigorescu)

·5-6 minute în restul timpului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri