Memorandum semnat pentru un nou pod peste Dunăre

Data publicării:
„Podul Prieteniei” Giurgiu-Ruse
Începe reabilitarea „Podului Prieteniei” Giurgiu-Ruse. Foto: Wikipedia

Consiliul de Miniștri de la Sofia a aprobat, miercuri, un Memorandum între Guvernele din Bulgaria și România pentru o analiză aprofundată a opțiunilor privind construcția unui nou pod peste Dunăre care să lege orașele Ruse și Giurgiu, transmite BTA.

În perioada ianuarie — august 2016, podul Giurgiu-Ruse a fost utilizat de 750.000 — 760.000 de vehicule în ambele sensuri de mers, iar în perioada similară a acestui an traficul a urcat la 1,370 milioane de vehicule. Podul peste Dunăre de la Giurgiu-Ruse a fost inaugurat în 1954, iar ultima reparație capitală a fost efectuată în 1997.

Un nou pod la Giurgiu-Ruse ar decongestiona traficul și ar reduce presiunile asupra infrastructurii și impactul negativ asupra mediului. De asemenea, ar avea un impact economic pozitiv cuprinzător asupra celor două economii, potrivit Agerpres.ro.

Autoritățile locale și regionale din Bulgaria și România sprijină de asemenea construirea unui nou pod peste Dunăre.

În anul 2013 a fost inaugurat podul de la Calafat-Vidin, cel de-al doilea pod de trecere peste Dunăre între România și Bulgaria.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri