Ministerul condus de Olguţa Vasilescu îşi cumpără maşini de 335.000 de lei

Data publicării:
Lia Olguta Vasilescu_INQUAM_Octav_Ganea

Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a lansat o procedură de licitaţie deschisă pentru a achiziţiona autoturisme, prin accesarea Programului de stimulare a înnoirii parcului auto naţional 2017-2019, în valoare de 335.250 lei, criteriul de atribuire a contractului fiind cel mai bun raport calitate-preţ, scrie News.ro.

Potrivit unui anunţ postat în SEAP, Ministerul Muncii vrea să încheie un contract de achiziţii publice pentru a-şi cumpăra autoturisme, prin accesarea Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2017-2019, cu respectarea prevederilor Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional.

Garanţia de participare este în cuantum de 1% din valoarea estimată a contractului şi va fi în sumă de: 2.011 lei pentru lotul 1, respectiv 1.341 lei pentru lotul 2. Garanţia se poate constitui prin virament bancar ori printr-un instrument de garantare emis în condiţiile legii de o societate bancară ori de o societate de asigurări, care nu se află în situaţii speciale privind autorizarea ori supravegherea.

Totodată, garanţia de participare trebuie să fie constituită şi pentru perioada de valabilitate prevăzută în documentaţia de atribuire, respectiv 90 zile de la dată limita de depunere a ofertelor şi trebuie să fie irevocabilă. Instrumentul de garantare trebuie să prevadă că plata garanţiei de participare se va executa necondiţionat, respectiv la prima cerere a beneficiarului, pe baza declaraţiei acestuia cu privire la culpa persoanei garantate şi se prezintă autorităţii contractante, cel mai târziu la data şi ora-limită de depunere a ofertelor.

Data limită de depunere a ofertelor este 19 iulie, ora 15:00, sursa de finanţare fiind asigurată din fonduri bugetare. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri