Sari la conținut

EXCLUSIV. Ministrul britanic al Apărării, la Cincu: Vom ieşi din UE, nu din NATO

Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană, dar va continua colaborarea cu statele UE pe plan economic şi în domeniul securităţii. Declaraţia a fost făcută în exclusivitate pentru Digi24 de ministrul Apărării din Marea Britanie, Michael Fallon. Acesta a fost într-o vizită oficială în România pentru a-i încuraja pe cei 1.000 de soldaţi britanici care au participat la exerciţiul militar NATO din poligonul de la Cincu.

Sir Michael Fallon, ministrul Apărării din Marea Britanie: „Vom ieşi din Uniunea Europeană, dar avem în vedere un nou parteneriat cu UE, bazat pe o cooperare economică şi pe o cooperare la nivel de securitate. Vom continua munca alături de aliaţii europeni la nivel de securitate, poliţie sau schimb de informaţii şi desigur că vom rămâne, nu doar un membru NATO, ci un membru de seamă care va avea acelaşi grad de contribuţie ca acesta pe care l-aţi văzut la aceste exerciţii”.