Mircea Dumitru se delimitează de apelul Academiei Române

Data publicării:
mircea dumitru_govro

Fostul ministru Mircea Dumitru s-a delimitat de apelul naționalist al Academiei Române pentru protejarea „integrității teritoriale a țării”, spunând că nu a știut conținutul scrisorii până când aceasta nu a fost făcută publică. Profesorul universitar a scris, pe Facebook, că nu se regăsește nici în „stilistica, nici în retorica și nici în multe dintre ideile susținute” în scrisoarea semnată de 84 de academicieni. 

mircea dumitru_govro

Mircea Dumitru, al cărui nume apare pe scrisoarea Academiei Române, a spus că și-a dat acordul ca numele său să apară pe acest mesaj în urmă cu trei săptămâni fără să cunoască exact conținutul scrisorii. 

„Acum vreo trei săptămâni, am fost pus în temă cu inițiativa unor membri din Academie, care urmau să adreseze un mesaj public privitor la situația geopolitică a țării. Contextul mai general era delimitat de anticipata întâlnire dintre premierul maghiar și președintele SUA, urmată apoi și de întâlnirea cu președintele Federației Ruse. Pe acest fundal, am fost întrebat dacă mă alătur unui apel mai general în care să fie subliniată susținerea unității și a integrității teritoriale și nevoia de a depăși conflictele mari din societatea românească prin dialog activ și cultivarea unor atitudini politice tolerante. Deși toate acestea nu reprezintă temele comune ale intervențiilor mele din ultima vreme în spațiul public, am acceptat că există o sensibilitate la aceste chestiuni și m-am declarat de acord cu ele. Conținutul scrisorii mi-a rămas necunoscut până în momentul publicării lui, astăzi”, a precizat profesorul universitar pe Facebook. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Fostul ministru a spus că după ce a citit scrisoare se vede nevoit să se „disocieze” de textul Academiei Române. 

„Ca atare, mă văd acum nevoit să mă disociez de textul de astăzi și să spun că nu mă regăsesc nici în stilistica, nici în retorica și nici în multe dintre ideile susținute în această scrisoare. Mai mult, în apelul public de acum câteva zile, pe care l-am semnat împreună cu mai mulți colegi din Universitatea din București, și pe care eu l-am inițiat, denunț derapajele grave de la respectarea normelor și a regulilor statului de drept și mă exprim fără echivoc împotriva corupției și a tuturor politicienilor și persoanelor publice care pun în pericol ordinea de drept. Regret situația creată și cred că mediul academic trebuie să rămână un apărător al mecanismelor statului de drept și ale democrației”, a conchis fostul ministru al Educației. 

Academia Română a lansat, joi, un apel cu un accent puternic naționalist la păstrarea „identității, suveranității și unității naționale” și a denunțat încercările „recurente de „regionalizare” a României sau de creare de enclave autonome pe baze etnice”. Scrisoarea a fost semnată de 84 de academicieni și a fost iniţiată de Victor Voicu, Ioan-Aurel Pop și Gheorghe Păun.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri