Monument al Ministerului Justiției, în paragină

Data actualizării: Data publicării:
tribunal dolj

Un monument istoric din Craiova, în subordinea Ministerului Justiției, se degradează de la o zi la alta. Fostul sediu al Tribunalului Dolj nu mai este folosit de magistraţi pentru că în aceiaşi curte a fost construită o clădire nouă, mai mare, în care să îşi desfăşoare activitatea. Imobilul vechi de două secole ar trebui acum renovat de Ministerul Justiţiei, dar momentan nu sunt bani.

Fostul conac boieresc din centrul Craiovei a fost sediul Tribunalului Dolj până acum şase luni. Casa Glogoveanu a fost construită la comanda boierului cu acelaşi nume în urmă cu aproape 200 de ani. Clădirea nu a mai fost reabilitată din perioada comunistă iar acum se degradează pe zi ce trece.

„Cred că este cea mai importantă clădire din Craiova după Casa Băniei, aceea nu mai e originală, dar aceasta e chiar de secol XVIII, iar beciurile sunt și mai vechi. Ar trebui transformată în muzeu sau sală de expoziţii, e păcat, ar trebui deschisă publicului”, a spus Dragoș Andreescu, coordonatorul proiectului „Monumente pierdute”.

Tribunalul Dolj a fost mutat într-o clădire nouă în care Ministerul Justiţiei a investit 35 milioane de lei. Cea veche era prea mică pentru activitatea magistraţilor.

Acum, doar o mică parte din clădire mai este folosită de serviciul de probaţiuni al Tribunalului Dolj şi de Institutul Naţional de Expertize Criminalistice. Pentru renovarea imobilulului, deocamdată nu sunt bani.

S-au făcut lucrări şi note de fundamentare însă în prezent nu există sumele alocate pentru realizarea acestor lucrări”, a explicat Daniel Stancu, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Dolj.

Casa Glogoveanu este monument istoric clasă A. Aici a locuit o perioadă Tudor Vladimirescu. În casa Glogoveanu au stat în trecerea lor prin Bănie, în 1859 Alexandru Ioan Cuza, iar in 1877 Carol I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri