Cine este fostul primar care cere anularea OUG 14: mitinguri, dedicații muzicale, poezii și rugăciuni

Data actualizării: Data publicării:
bun
Foto: Facebook

În instanță au fost depuse noi cereri de suspendare şi anulare a Ordonanaţei 14. În ultimele două zile, la Curtea de Apel Constanţa au fost înregistrate două dosare. Ordonanţa a fost contestată de fostul primar al oraşului Năvodari, Nicolae Matei, condamnat anul trecut la un an şi şase luni de închisoare cu executare.

bun
Foto: Facebook

Nicolae Matei a fost primar al oraşului Năvodari din anul 2008 până în 2012, când a fost cercetat de DNA și trimis în judecată pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu în formă continuată - tentativă la infracţiunea de abuz, dare de mită şi constituiere de grup infracţional organizat. Matei deține şi funcţia de preşedinte al Asociaţiei Oraşelor din România.

Nicolae Matei a fost condamnat, în februarie 2016, de Curtea de Apel Constanţa, la un an şi jumătate de închisoare cu executare pentru dare de mită, fiind încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă, întorcându-se astfel după gratii pentru a treia oară, după două reprize de arest preventiv care au durat luni de zile. În luna iunie 2016 fostul primar a fost eliberat.

În aprilie 2014, Nicolae Matei fusese condamnat de Tribunalul Constanţa la trei ani şi jumătate de închisoare pentru dare de mită. Instanţa a mai hotărât atunci şi confiscarea celor două loturi de teren care au fost date drept mită.

Matei a fost trimis în judecată în decembrie 2012, fiind acuzat că a cerut şefului Inspectoratului de Poliţie Judeţean Constanţa, denunţător în cauză, să-i ofere protecţie în anchetele penale care-l vizau şi să intervină în aceste anchete pe care primarul le considera abuzive, nejustificate şi motivate politic. Matei i-ar fi promis ofiţerului de poliţie două loturi de teren situate în Năvodari, cu o valoare de piaţă de peste 46.000 de euro. Terenurile cu ieşire la mare au ajuns în posesia ofiţerului de poliţie prin intermediari, cu simularea unor vânzări consemnate în două contracte semnate de acei intermediari, pentru care s-ar fi plătit 59.000 de lei. În realitate nu a fost achitat niciun leu.

Edilul a criticat atunci anchetarea sa, printr-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook: „A fi primar în România de astăzi echivalează cu pierderea libertății! Rușine Parlamentului că nu adoptă legi care să înlăture abuzurile procurorilor! Toți primarii din România au câte 2-3 dosare, dar în nici un oraș nu se deschide o fabrică să mai producem ceva! Funcționarii publici refuză să mai semneze și acte banale de frica DNA! Pierdem proiecte europene! Tema corupției e falsă și avem nevoie de conducători care să relanseze economia! Motivul sărăciei și neajunsurilor e că numai producem nimic! România e stat polițienesc! Nu mă fac vinovat de faptele de care sunt acuzat! Nu pot să scriu neadevăruri și să bag la pușcărie oameni nevinovați!“, a scris Nicolae Matei.

A ieșit din pușcărie după cinci luni, i s-au scăzut lunile de arest preventiv și la domiciliu, ținându-se cont și de atitudinea cooperantă cu instanțele de judecată.

Mitinguri și momente "artistice"  

Pentru a-și susține primarul, în Năvodari a fost organizat un miting în cadrul căruia s-a cerut eliberarea lui Nicolae Matei. Pagina oficială a edilului a fost bombardată cu mesaje de susţinere şi cereri de eliberare a edilului. Dorinţa unora de a-şi revedea edilul în libertate este atât de mare încât i-au fost dedicate și poezii de susţinere și melodii precum „They don’t care about us” (Michael Jackson), „Arată-le la toţi” (Cabron şi Pacha Man), sau „Oraşul trist” (Genius). De asemenea, PSD Năvodari a demarat o campanie de strângere de semnături pentru cercetarea în libertate a primarului oraşului cu echipe de voluntari care s-au deplasat la casele din Năvodari pentru a-i îndemna pe localnici să semneze.

O poezie de susținere postată de o admiratoare a primarului pe Facebook: Ai câştigat pe drept examenul vieţii/Te-ai bucurat să lupţi, să faci şi mult, şi bine/Nu ţi-ai precupeţit elanul tinereţii/Şi mulţi din preajma ta s-au bucurat de ţine!/Dar astăzi te văd tristă, căci ai uitat, se pare/Zicala bătrânească şi plină de-adevăr/Că nu pomii nevolnici se scutură mai tare/Ci nucul cel mai rodnic şi încărcatul măr…/Sunt unii care sapă şi rod pe dedesubt/ Dar nu-i uită pe ceilalţi ce tot te vor iubi/ Oricât şi-orice vei face, fie puţin, sau mult/De ţi se-nchide-o uşa, o altă s-o ivi…/Să nu-ţi faci din tristeţe o scară de mătasă/Acest pământ se-nvarte şi totu-i trecător…/Cei dragi acum te-aşteaptă să fii mai mult acasă/Tu lasă-te iubita şi fii mai mult a lor…"

De asemenea, un preot a făcut și rugăciuni publice pentru Nicolae Matei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Nicolae Matei mai este judecat, într-un alt dosar, pentru abuz în serviciu în formă continuată, tentativă la abuz în serviciu, dare de mită şi constituire de grup infracţional organizat. Început la Curtea de Apel Constanţa, procesul a fost strămutat apoi la Curtea de Apel Bucureşti, iar următorul termen în acest dosar este pe 7 martie.

Ordonanţa de Urgenţă 14, prin care sunt abrogate prevederile Ordonanţei de Urgenţă 13, de modificare a Codului penal şi a Codului de procedură penală, a fost atacată în contencios administrativ şi la Curtea de Apel Bucureşti, de către o persoană condamnată, în primă instanţă, pentru complicitate la abuz în serviciu.

Luiza Căzănescu şi SC Luisa Casa de Modă SRL au deschis, în 10 februarie 2017, la Curtea de Apel Bucureşti, câte două procese pentru suspendarea, respectiv anularea Ordonanţei 14.

O altă sesizare vizând OUG 14 a fost înregistrată luni, la Curtea de Apel Bucureşti, când fostul deputat PNL Theodor Nicolescu, judecat pentru abuz în serviciu în dosarul ANRP privind despăgubirea ilegală a lui Horia Simu, a cerut instanţei să sesizeze Curtea Constituţională în cazul ordonanţei care a abrogat ordonanţa de urgenţă prin care au fost modificate codurilor penale, arătând că prin acest act normativ i se încalcă dreptul la apărare.

Procurorul DNA a cerut respingerea cererii fostului deputat, pe motiv că nu are legătură cu cauza, judecătorul urmând să decidă dacă va fi trimisă la Curtea Constituţională excepţia de neconstituţionalitate.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri