Sari la conținut

Noi probleme la pasajul Piața Sudului. Lipsește un giratoriu

Reprezentanții Primăriei Municipiului București spun că Pasajul Rutier de la Piața Sudului ar fi gata și că s-ar putea circula „în momentul acesta”. Totuși, Inspectoratul de Stat în Construcții este de altă părere, refuzând să facă recepția parțială a lucrării pe motiv că ar lipsi, pe una din străzile laterale, un sens giratoriu.

piata sudului pasaj lucrari bucuresti

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, a explicat, luni, de ce întârzie darea în folosință a Pasajului Rutier Piața Sudului. Potrivit acestuia, pasajul ar fi „gata” și, dacă ar fi îndepărtate gardurile de protecție, s-ar putea circula „în momentul acesta”, dar există încă „o problemă”: Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC). Bădulescu spune că ISC nu vrea să facă recepția parțială a lucrării, deoarece pe strada Nițu Vasile ar trebui făcut un sens giratoriu.

Reprezentantul municipalității spune că acest sens giratoriu nu era prevăzut în proiectul inițial, deoarece ar duce la formarea de ambuteiaje.

Viceprimarul Capitalei susține că, săptămâna aceasta, se va da drumul circulației la suprafață, „un fie dus, un fir întors”, în paralel fiind programate întâlniri cu reprezentanții ISC pentru a-i lămuri în privința sensului giratoriu și al recepției.

Lucrările la Pasajul Piața Sudului au început în august 2014 și trebuiau terminate până pe 31 decembrie 2015. Din cauza unor cabluri descoperite în subteran, a fost stabilit un al doilea termen - iunie 2016. Nu a fost gata, aşa că noul edil a promis un al treilea - martie 2017.

La sfârșitul lunii martie, primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a cerut constructorului să vină, în termen de 10 zile, cu un grafic realist al lucrărilor. În scrisoarea transmisă constructorului, Firea arăta că această investiţie nu poate trena la nesfârşit: „Având în vedere data la care trebuia finalizat contractul de lucrări, 10.12.2015, şi stadiul actual de realizare de numai 63% după aproape 15 luni, considerăm că trebuie să acţionaţi de urgenţă în sensul măririi ritmului de execuţie”.