Oficial CE: Ridicarea MCV, nu în 2017. Depinde de "îndeplinirea tuturor condiţiilor stabilite"

Data actualizării: Data publicării:
raport mcv

Ridicarea MCV nu se va întâmpla în acest an, a declarat, joi, la Parlament, secretarul general adjunct al Comisiei Europene, Paraskevi Michou, precizând că renunţarea la acest mecanism depinde de ceea ce vor face Guvernul şi Parlamentul şi ca reformele realizate să fie sustenabile şi ireversibile, potrivit News.ro.

raport mcv

”În acest an, aşa cum am spus, nu se va întâmpla (ridicarea MCV – n.r.). Raportul este deja gata. Paşii următori depind de ceea ce am spus. Am venit aici pentru a transmite mesajul că dorim o cooperare strânsă care să ducă la ridicarea MCV, dar acest lucru depinde de ceea ce Guvernul şi Parlamentul vor face, depinde de îndeplinirea tuturor condiţiilor stabilite şi că reformele făcute sunt sustenabile şi ireversibile”, a afirmat secretarul general adjunct al Comisiei Europene, după întâlnirea cu reprezentanţii conducerii Parlamentului.

În cursul dimineţii, Paraskevi Michou a avut o întâlnire cu ministrul Justiţiei, Florin Iordache.

România a îndeplinit toate condiţionalităţile din cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV), toate autorităţile din domeniul juridic funcţionează în condiţii foarte bune, iar instituţiile importante au fost consolidate, fiind suficiente garanţii ca monitorizarea să fie ridicată din vara acestui an, a declarat ministrul Justiţiei, Florin Iordache, după întâlnire.

Mecanismul de Cooperare şi Verificare a fost introdus în 2007, ca o condiţie a aderării României şi Bulgariei la UE şi se concentrează în special pe reforma justiţiei, lupta împotriva corupţiei şi combaterea crimei organizate.

viewscnt

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri