Parc renovat de norvegieni, distrus de români

Data publicării:
parc

Primarul din Brăila este profund nemulţumit de modul în care doi tineri norvegieni au amenjat un parc din oraş. Voluntarii au investit 30.000 de euro în parc, însă edilul vrea să pună totul la pământ.

Parcul Chercea din Brăila era odinioară unul dintre cele mai frumoase din oraş. În anii '70, când Rodica şi Stan Vizireanu şi-au cumpărat o căsuţă lângă parc, aici erau tobogane, leagăne, biciclete şi tot felul de jucării pentru copii. În timp, însă, locul s-a degradat.

Anul trecut, doi studenţi din Norvegia au venit la Brăila să reamenajeze parcul cu 30.000 de euro oferiţi de o bancă din Olanda. Le-au sărit în ajutor şi locuitorii din zonă, bucuroşi că cineva se ocupă, în sfârşit, de parcul lor. Vechile tobogane au fost prinse într-o piramidă din pământ, care a fost însămânţată cu gazon. Totul ar fi trebuit să arate ca un mic munte verde şi să reprezinte punctul de atracţie al zonei.

Rodica şi Stan Vizireanu: Vedeţi şi dumneavoastră! Deci Primăria trebuia să continue ce au început aceşti tineri studenţi. N-au făcut nici o mişcare. S-au mulţumit să îi critice pe acei tineri.

Localnic: Mi se pare cam urâţel. Lumea mai aruncă gunoaiele pe acolo, mai face focuri, mi se pare ceva... Trebuie îngrădit frumos şi puţin administrat.

Localnic: Au făcut acolo o movilă de pământ şi atâta tot. Unde să se joace copiii? În noroi? Cum să se urce pe toboganul ăla?

Parcul Chercea se află în administrarea Primăriei Brăila. Aceasta s-a declarat total nemulţumită de lucrările studenţilor norvegieni, criticând mai ales utilizarea betonului, a cimentului spart şi a altor materiale periculoase pentru copii, şi a promis că va face acolo un adevărat loc de joacă pentru copii.

Dar asta nu s-a întâmplat şi nici nu se va întâmpla prea curând.

„Cel mai urât parc pe care l-am văzut vreodată în viaţa mea. Să demolăm hidoşenia aceea şi să facem un parc frumos. Nu, nu am făcut niciun proiect. Va fi introdus în bugetul anului 2019”, a declarat Marian Dragomir, primarul municipiului Brăila.

Nu este singura dispută pe care Primăria Brăila o are cu aceşti studenţi norvegieni. Tot ei au suspendat un garaj pe Faleza Dunării. Primăria a considerat la acea vreme că lucrarea de artă conceptuală este prea "urâtă" şi a demarat demolarea ei.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Te-ar putea interesa și:
ancheta politie, banda nu treceti_INQUAM_PHOTOS_George_Calin
Trupul unui bărbat, fost poliţist local, găsit tranşat în Brăila. Cine este principalul suspect
simionescu aurel jpg
Primarul municipiului Brăila, reținut de DNA
Partenerii noștri