Sari la conținut

Vot în Parlament: România va cumpăra rachete Patriot

Proiectul de lege privind achiziţia sistemului de rachete Patriot a fost adoptat marţi de Camera Deputaţilor, forul decizional, după ce cu o zi înainte a fost adoptat şi de Senat. Legea urmează să fie transmisă preşedintelui Klaus Iohannis pentru promulgare, astfel încât până la 1 decembrie să poată fi semnat contractul cu SUA pentru achiziţia rachetelor, urmând ca până la jumătate lunii viitoare să fie plătită şi prima tranşă de 910 milioane de dolari.

170719_ILUSTRATIE_PATRIOT_CONSTANTA_TOBRUK_LEGACY_01_INQUAM_Photos_George_Calin

Foto: InquamPhotos/George Călin

Actualizare 13:00. Proiectul de lege privind achiziţia sistemului de rachete Patriot a fost adoptat de Camera Deputaţilor. Legea a fost adoptată cu 279 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi o abţinere.


Comisia de apărare a Camerei Deputaţilor a adoptat în unanimitate raportul de admitere a proiectului de lege privind achiziţia sistemului de rachete Patriot.

„Este, dacă vreţi, dovada că atunci când discutăm de programele majore de înzestrare nu există probleme care ţin de politică, ci există o singură politică şi aceasta este politica naţională în domeniul apărării. un program pe care noi ni l-am asumat şi prin programul de guvernare, anume acela de a rămâne un Partener strategic credibil şi foarte serios în regiunea Mării Negre şi în zona NATO, dar mai ales în parteneriatul strategic pe care-l avem cu SUA”, a declarat ministrul Apărării, Mihai Fifor, la finalul şedinţei comisiei de apărare, potrivit News.ro.

El a spus că tot marţi proiectul va fi votat şi în plenul Camerei Deputaţilor, cameră decizională, astfel încât în cel mai scurt timp să poată fi semnat contractul cu guvernul SUA şi să se facă plata primei tranşe.

„Până la 1 decembrie ne dorim noi să putem semna cu guvernul SUA scrisoarea de acceptare, care constituie şi contractul propriu-zis pentru primul sistem, urmând ca în marja următoarelor două săptămâni să facem plata banilor pentru acest contract, plata pentru primul sistem”, a mai spus Fifor.

Proiectul de lege privind achiziţia sistemului de rachete Patriot a fost adoptat luni de plenul Senatului, cu 108 voturi „pentru” şi unul împotrivă, al senatoarei PSD Gabriela Creţu.