Sari la conținut

ActiveWatch, despre declarațiile lui Ponta: Negarea implicită a Holocaustului este unul dintre efectele acestei intervenții 

În sesizarea trimisă de ActiveWatch la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării se arată „este necesară o intervenție instituțională care să evalueze cu greutatea autorității publice enunțul președintelui de partid și primului ministru Victor Ponta”. 

ActiveWatch: Victor Ponta neagă Holocaustul 

În opinia noastră, discursul public al președintelui de partid și prim-ministrului Victor Ponta, care a comparat “regimul Băsescu” cu “regimul nazist”, constituie implicit o dramatică coborâre în derizoriu a crimelor nazismului. Negarea implicită – chiar dacă neintenționată – a Holocaustului este unul dintre efectele acestei iresponsabile intervenții. În consecință, ActiveWatch consideră că este necesară o intervenție instituțională care să evalueze cu greutatea autorității publice enunțul președintelui de partid și primului ministru Victor Ponta. Acesta este motivul pentru care am decis să sesizăm CNCD. AW solicită actorilor politici lansați deja în campanie electorală să facă efortul să elimine din temele de campanie argumentele iresponsabile ale instigării la ură interetnică, interconfesională etc”, se arată în sesizare ActiveWatch.

 Primul Ministrul al României, acuzat de discriminare

„Asociația ActiveWatch, cu sediul în Str Ioan G. Bibicescu, nr 13, ap 1, sector 1, București, formulează prezenta PLÂNGERE privind declarația d-lui Victor Ponta, Primul Ministru al României, din cadrul intervenției telefonice avute la postul Antena 3 în seara zilei de duminică, 7 septembrie, prin care, indirect, au fost minimizate crimele holocaustului, fiind astfel supuși unui tratament degradant membrii comunităților care au fost victime ale acestui fenomen, urmând ca în baza probelor administrate să dispuneți:

• Constatarea faptei de discriminare savârșite de Primul Ministrul al României
• Sancționarea faptei de discriminare săvârșite de Primul Ministru al României cu amendă contravențională
Adresa oficială a Primului Ministru este Guvernul României, Piața Victoriei Nr 1, Sector 1, București, cod poștal: 011791.

În fapt,
În data de 07.09.2014, în cadrul unei intervenții telefonice făcută pe postul de televiziune Antena 3 în cadrul emisiunii “Punctul de întâlnire”, Primul Ministru Victor Ponta a făcut următoarea afirmație: ”Nu exagerez folosind acest termen, cred că efectele asupra societăţii româneşti, lăsate de cei zece ani de regim Băsescu, sunt destul de asemătoare cu cele lăsate de regimul nazist în Germania, şi de asta spun de debăsificarea societăţii.

În opinia noastră, discursul public al președintelui de partid și prim ministrului Victor Ponta, care a comparat “regimul Băsescu” cu “regimul nazist” constituie implicit o dramatică coborâre în derizoriu a crimelor nazismului. Negarea implicită a holocaustului este unul dintre efectele acestei iresponsabile intervenții.

ACTIVE WATCH: Prin minimalizarea crimelor nazismului, Victor Ponta a supus unui tratament degradant comunitățile care au fost victime ale holocaustului

Prin minimalizarea crimelor nazismului, Victor Ponta a supus unui tratament degradant comunitățile care au fost victime ale holocaustului, dar și toate persoanele care au fost victime ale acelui regim”, se mai arată în sesizare. 

ActiveWatch consideră că este necesară o intervenție instituțională care să evalueze cu greutatea autorității publice enunțul președintelui de partid și prim ministrului Victor Ponta.