Sari la conținut

Actorii Cezara Dafinescu şi Alexandru Arşinel părăsesc UNPR. Cezara Dafinescu: Mi-au ajuns zece ani cu Traian Băsescu

Actriţa Cezara Dafinescu s-a înscris în formaţiunea politică la invitaţia fondatorului Gabriel Oprea şi spune că această ipostază reprezenta pentru ea un rol pe care nu îl încercase. 

„Când m-am înscris, am făcut-o din dorinţa de a face bine, la invitaţia preşedintelui de atunci. M-a amuzat ca idee. Era un rol pe care nu îl încercasem”, a declarat Cezara Dafinescu pentru News.ro.

Ea a adăugat că nu a fost chemată niciodată la vreo întrunire şi că, având în vedere că nu mai există partidul, nu mai este înscrisă.

„Dacă era, mă înscriam la Băsescu în partid. Mie mi-au ajuns aceşti zece ani. Nu sunt pe aceeaşi lungime de undă cu el”, a mai spus ea.

Actriţa a adăugat că nu era „pătimaşă”, iar că schimbarea survenită la nivelul formaţiunii politice este, „probabil”, un semn că nu treuia să se implice.

„Ceea ce mi-au oferit spectatorii nu-mi poate da un partid”, a spus ea. „Mi se pare anapoda să vrei să te înscrii într-un partid şi să iasă altceva”, a adăugat actriţa, în vârstă de 67 de ani.

La rândul său, actorul şi directorul Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din Bucureşti Alexandru Arşinel a declarat pentru agenţia de presă News.ro că s-a despărţit „de comun acord” de Uniunea Naţională pentru Progresul României şi că niciodată nu a fost înscris „propriu-zis” în UNPR.

Contactat telefonic de News.ro, Alexandru Arşinel a precizat că nu a participat la nicio şedinţă a Uniunii şi, întrucât cel care i-a propus adeziunea la gruparea politică „a dispărut”, a decis să se retragă.

„Ne-am despărţit de comun acord. Niciodată nu am fost înscris propriu-zis. A fost vorba despre o adeziune de principiu, iar după o săptămână a început degringolada cu Oprea”, a afirmat Alexandru Arşinel.

În plus, Alexandru Arşinel spune că nu deţine toate datele pentru a fi om politic. „Mi-am dat seama că nu am calităţi de politician. Pentru a fi politician nu trebuie să ai calităţi, ci date precise, iar el nu le-am avut niciodată”, a mai spus el.

Actorul, în vârstă de 77 de ani, s-a alăturat grupării în toamna anului 2015.

Actorul Mihai Mălaimare, care s-a înscris în UNPR tot în 2015, şi-a anunţat vineri, pe Facebook, demisia din formaţiune, acuzând fuziunea cu PMP, care demonstrează că Uniunea este doar „un partid oarecare”, şi a comentat, ironic, că „a fost un dobitoc” când a semnat adeziunea.

Un alt actor înscris în UNPR, Vasile Muraru, nu a dorit să ofere detalii despre situaţia sa în partid. „N-am fost, nu sunt, nu voi fi - acestea sunt vorbele”, a declarat Vasile Muraru, luni, pentru News.ro.

Uniunea Naţională pentru Progresul României a fuzionat prin absorbţie cu Partidul Mişcarea Populară, iar miercuri are loc un Congres de fuziune PMP - UNPR. Noul partid se va numi Partidul Mişcarea Populară, va păstra sigla şi imnul PMP şi va fi condus de Traian Băsescu, care va fi asistat în conducerea partidului de doi preşedinţi executivi - Valeriu Steriu şi Eugen Tomac.