Sari la conținut
News Alert

Adrian Năstase: Guvernul pare că se află sub tutelă, să nu meargă într-o direcție greșită

 

 Foto: Facebook

Adrian Năstase crede că guvernul condus de Victor Ponta este ancorat de FMI, CSAT și, mai nou, de Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială, condus de Mugur Isărescu, la fel ca și pomii legați de stâlpii care îi împrejmuiesc.

„Puieții de platani, din Șoseaua Kiseleff, sunt ancorați de trei stâlpi ca nu cumva să meargă într-o direcție greșită. Pare că același lucru se întâmplă și cu guvernul. O „ancoră” o reprezintă FMI, împreună cu Comisia Europeană. O a doua „ancoră” este constituită de Președintie și de CSAT, prin Noua Strategie de Apărare a țării, care  extinde atribuțiile acestora în cele mai multe domenii guvernamentale. În fine, a treia „ancoră” ar deveni Comitetul de monitorizare macroeconomică, cel care ar cenzura strategiile macro-economice ale guvernului. Aceste trei „ancore” vor realiza o adevarată tutelă a Executivului, care ar rămâne, între altele, cu rolul de țap ispășitor în fața DNA pentru semnăturile de punere în aplicare”, scrie Năstase pe blog.

Fostul premier are și o propunere, „pentru o mai bună funcționare a guvernului”.

„În aceste condiții, propun ca la revizuirea Constituției, să fie eliminat textul art. 102, alin. 1, care prevede: „Guvernul, potrivit programului său de guvernare acceptat de Parlament, asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice”. S-ar putea renunța și la guvern, în ansamblu. În locul său ar putea fi creat un secretariat care să aducă la îndeplinire deciziile Noului Consiliu de tutelă”, conchide fostul premier.