Ajutor pe jumătate pentru sinistraţi. Locuinţe modulare nemobilate şi fără curent

Data publicării:
locuinte modulare 2

Într-o fostă sală de cursuri, şapte suflete îşi duc traiul de când apele le-au luat tot. O şcoală veche, măcinată şi ea de inundaţii şi timp. Un acoperiş şubred şi patru pereţi nesiguri înseamnă "acasă" pentru ei. 

Totul se putea schimba în bine pentru şase familii rămase fără case. Acum două săptămâni, în localitate au fost aduse locuinţe modulare. De nefolosit.

Nu ne-am mutat că trebuia să vină curentul şi paturi şi apa iar trebuia făcută”, a spus un sinistrat. 

În vreme ce sinistraţii se uită trişti la containere, primarul îi serveşte cu explicaţii. 

Locuinţele modulare încă nu au curent, din cauza procedurilor greoaie pe care trebuie să le urmeze compania responsabilă cu racordarea la electricitate. Familiile cu copii speră totuşi să se poată muta în aceste containere înainte de începerea şcolii. 

„S-a găsit soluţia tehnică, ele sunt şi vor fi până mâine racordate la energia electrică, urmând ca oamenii să se poată muta acolo”, a spus Raul Cozarov, primarul oraşului Gătaia. 

Mai rămâne ca cineva să le şi mobileze, măcar cu strictul necesar, pentru ca sinistraţii care au rămas fără case, bani şi haine să se poată muta. Inundaţiile de luna trecută au distrus peste 150 de gospodării din judeţul Timiş.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri