Sari la conținut

Academicianul Leon Dănăilă: Eu și cu Iliescu suntem la fel?

Candidatul PNL București pentru Senat Leon Dănăilă a declarat, sâmbătă, la Botoșani, că, deși are 83 de ani, nu poate fi asemănat cu fostul lider social-democrat și președinte al României Ion Iliescu, relatează Agerpres.

LEON DANAILA PROFESOR PREMIAT

Academicianul Leon Dănăilă, care deschide lista PNL pentru Senat la București, a spus că "politica este o poveste despre oameni, despre caractere", iar politicienii sunt diferiți și au valori și principii diferite.

"Am auzit de mai multe ori oameni care spun că toți suntem la fel. Aș vrea să le transmit celor dezamăgiți de aici, de la Botoșani, că nu toți cei care candidează sau care fac politică sunt la fel. Suntem diferiți, avem alte valori și principii la care ne raportăm. Și, pentru că în viață comparația este suverană, îmi permit, cu smerenia și modestia cuvenită, să vă întreb foarte simplu: eu și cu Iliescu suntem la fel? Și vă mai întreb ceva: Dacian Cioloș și Liviu Dragnea sunt la fel? Da, despre asta este vorba. Politica este o poveste despre oameni, despre caractere, respect, despre responsabilitate și despre foarte multă muncă. Cei care gândesc așa să vină alături de noi în Parlament și să facă politică în beneficiul cetățeanului! Cei care gândesc altfel să stea acasă, pentru că acolo le este locul", a afirmat neurochirurgul Leon Dănăilă.

El a susținut că nu ar fi avut tentația să devină membru al altei formațiuni politice, pentru că "celelalte partide au oameni mai corupți".

"Mie corupția nu îmi place și am spus că, dacă o să intru în Senat, două lucru am să caut să le distrug: corupția și incompetența. Astea două merg mână în mână", a precizat academicianul.