Gorghiu: Dragnea visează la vremurile când justiția era la cheremul PSD

Data actualizării: Data publicării:
ALINA GORGHIU agerpres
Foto: Agerpres

Alina Gorghiu, președinte PNL, a spus că Liviu Dragnea „visează la vremurile când justiția era la cheremul PSD”. Președintele PSD a declarat, aseară, că dacă social-democraţii vor câştiga alegerile, va fi dus la îndeplinire sloganul USL, "Dreptate până la capăt", iar cei pe care îi consideră responsabili de greşeli vor trebui să „plătească” în instanţă, precum Klaus Iohannis, Dacian Cioloş, dar şi miniştrii săi.

alina gorghiu foto facebook 19 09 2015

„Campania PSD a intrat în faza pe intimidări, dl Dragnea visează la vremurile când justiția era la cheremul PSD. Dragnea crede că plângerile penale ne sperie, că o campanie agresivă de denigrare a PNL și a lui Dacian Cioloș ne va închide gura, ne va opri din a spune cât de populiști și demagogi sunt pesediștii. Așa au procedat și Năstase, și Iliescu. Același discurs îl au și urmașii lor, Ponta și Dragnea: amenință cu pușcăria, cu plângeri penale, cu represiunea, le e dragă cenzura. Dar românii au știut să reacționeze, prin vot, la brutalitatea lor și la lipsa lor de structură democratică”, afirmă Alina Gorghiu.

„Nimic nu sună mai fals decât cuvântul ”dreptate” din gura dlui Dragnea. Liviu Dragnea și PSD ne-au arătat de nenumărate ori ce înseamnă dreptatea, în viziunea lor:

Le-au făcut suficientă dreptate românilor din diaspora, în 2014, când i-au împiedicat să voteze.

Le-au făcut dreptate și românilor din comunitățile conduse de baronii PSD, unde știți cât de greu o duc oamenii și cât de bine au dus-o baronii.

Majoritatea PSD le-a făcut dreptate românilor și când i-a pus deasupra justiției pe dl Oprea și pe alți politicieni care au dobândit, prin votul colegilor, imunitate în fața justiției.

Dreptatea PSD, după 11 decembrie, înseamnă un stat al imunităților. Frontul anti-justiție va fi instituționalizat, planul pentru suspendarea Președintelui va deveni realitate; angajamentul României pentru Apărare - 2% din PIB - va fi abandonat, ca și orientarea externă către Vest. De dreptatea prost înțeleasă a PSD-ului românii se pot lipsi”, a mai scris președintele PNL pe Facebook.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri