Câte buletine de vot trimite MAE în diaspora

Data actualizării: Data publicării:
stampila vot alegeri_digi24

Ministerul Afacerilor Externe a început să trimită ambasadelor şi consulatelor României buletinele de vot pentru alegerile parlamentare din străinătate, urmând ca în cele 417 secţii de votare să ajungă un număr de 1.993.930 de buletine, informează News.ro.

stampila vot alegeri_digi24

Pentru cele 417 secţii de votare înfiinţate pentru alegătorii români din străinătate, Ministerul Afacerilor Externe trimite 1.993.930 buletine de vot (996.965 de buletine pentru alegerea Senatului şi 996.965 de buletine pentru alegerea Camerei Deputaţilor). Numărul buletinelor de vot a fost stabilit ca urmare a estimărilor realizate de misiunile diplomatice, ţinând cont de prezenţa la vot de la procesele electorale anterioare şi dispersia teritorială a comunităţilor româneşti”, a anunţat MAE.

Odată cu buletinele de vot, Ministerul Afacerilor Externe a început şi expedierea celorlalte materiale necesare votării: timbre autocolante, ştampile cu menţiunea votat, ştampile de control, plicuri transparente, tuşiere, tuş, formulare tipizate.

Pentru informarea cetăţenilor români cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, MAE a deschis pe site o secţiune specială dedicată alegerilor parlamentare din 11 decembrie, unde se poate găsi o hartă interactivă a secţiilor de votare şi pot fi consultate două materiale informative: „Ghidul alegătorului român în străinătate” şi  „Întrebări frecvente referitoare la votul în străinătate”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri