Ministerul Sănătății acuză folosirea transplantului în campania electorală

Data publicării:
vlad voiculescu

Norme, protocoale şi criterii în transplant sunt pentru siguranţa medicilor şi a pacienţilor, nu pentru a satisface dorinţele vreunei birocraţii, iar, din păcate, o chestiune foarte complexă, cum este transplantul, este folosită în campania electorală, fără niciun beneficiu pentru medici sau pentru pacienţi, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Valentin Popescu, după conferinţa de presă a Agenţiei Naţionale de Transplant.

vlad voiculescu

"Încă din anul 2014, Corpul de control al Ministerului Sănătăţii a indentificat faptul că aceste criterii de alocare a organelor pe teritoriul României nu există. Acelaşi lucru a fost constatat în mai multe rânduri şi de alte controale ale instituţiilor statului. Este ceea ce a semnalat de curând şi ministrul Vlad Voiculescu. Faptul că în acest moment vorbim de norme, protocoale şi criterii nu este pentru a satisface dorinţele vreunei birocraţii, ci pentru siguranţa medicilor şi  pacienţilor", a explicat Valentin Popescu.

Totodată, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii a spus că în sistemul sanitar au fost deja două cazuri grave din cauza nerespectării protocoalelor, respectiv transfuziile greşite.

"Avem deja două exemple negative în acest sens - transfuziile greşite de sânge - ambele s-au petrecut din cauză că aceste proceduri nu au fost respectate. Normele, protocoalele şi criteriile sunt făcute în beneficiul medicilor, al asistenţilor şi al pacienţilor. Nu ar trebui să existe niciun motiv pentru care un demers de clarficare a procedurilor să nască atâtea controverse. Din păcate, o chestiune foarte complexă, cum este transplantul, este folosită în campania electorală, fara niciun beneficiu pentru medici sau pacienţi", a mai spus Valentin Popescu.

Legat de controlul din 2014, coordonatorul naţional de transplant, Victor Zota, a spus că au fost 62 de observaţii.

"La controlul din 2014 au fost 62 de observaţii. Agenţia Naţională de Transplant a răspuns la 60 de puncte şi a remediat problemele semnalate. Două dintre probleme vizau însă Ministerul Sănătăţii. Acestea nu au fost rezolvate nici până azi", a adăugat Zota.

Coordonatorul naţional de transplant a susţinut, luni, că nu există motive din cauza cărora să nu poată fi realizat transplantul de plămân la Spitalul "Sfânta Maria" din Capitală.

Precizarea a venit după ce ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat, sâmbătă, că la Spitalul "Sfânta Maria" a fost programat un control, pentru 8 şi 9 decembrie, în privinţa modului în care s-au cheltuit banii la unitatea sanitară şi a măsurii în care centrul de acolo corespunde standardelor internaţionale, arătând că aşteaptă acordul primarului Capitalei, Gabriela Firea, pentru demararea verificărilor.

"Modul în care s-au cheltuit banii la Spitalul Sfânta Maria şi măsura în care centrul de acolo corespunde standardelor internaţionale va fi lămurit în perioada următoare. Dar în datele de 8 şi 9 decembrie, corpul de control va fi însoţit de o comisie internaţională de specialişti din centre de transplant pulmonar din Europa. Aşteptăm, în acest sens, acordul doamnei primar Gabriela Firea pentru control. Fără acest acord, conform legii, Corpul de Control nu va putea face verificări în acest spital”, a declarat sâmbătă, Vlad Voiculescu.

Ministrul a dat o replică primarului Firea şi celorlalţi oficiali care au făcut declaraţii politice despre verificările care au privit felul în care se fac transplanturile de organe în România.

"Vreau să fac un apel la bunul simţ şi la umanitatea actorilor politici din România şi îi rog să înţeleagă că aici vorbim de vieţile unor oameni, de încrederea în corectitudinea actului medical, încredere care este esenţială şi în cadrul transplantului. Îi rog, de asemenea, să înţeleagă că este profund imoral să transformăm un subiect medical atât de de delicat şi complex cum este transplantul în cal de bătălie electorală”, a adăugat ministrul Sănătăţii.

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, l-a acuzat, vineri, pe ministrul Sănătăţii că "a acoperit sub preş” problema de la Spitalul “Sfânta Maria” şi i-a cerut acestuia să reia procedura de acreditare a unităţii sanitare, adăugând că acest lucru ar fi trebuit făcut de la începutul mandatului acestuia, dacă au existat suspiciuni legate de legalitatea acreditării.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri