Sari la conținut

Scandal în PSD din cauza listelor electorale, în județul unde candidează Victor Ponta

Scandal în PSD. Social-democraţii din Gorj îl vor înapoi pe listă pe şeful Consiliului Judeţean, Ion Călinoiu. Iniţial, acesta era primul la Senat, dar a fost scos din cursă chiar de Liviu Dragnea. Acum social-democraţii gorjeni vin la Bucureşti pentru a-i cere socoteală preşedintelui PSD.

Cosmin Pigui, primarul din Peştişani: Condamnarea domnului Călinoiu este una la prima instanţă, este una de amânare a pedepsei, nu se consemnează în cazierul judiciar. Codul de etică nu e aplicabil în cazul domnului Călinoiu. Dumnealui e locomotiva în judeţul Gorj.

Reporter: Şi dacă vă aminteşte de codul de etică domnul Dragnea?

Cosmin Pigui: Păi îl punem să-l citească. Dacă nu-l ştie dumnealui, i-l recităm noi şi poate mai vedem cine are condamnări pe acolo.

Printr-o decizie a Comitetului Executiv Județean al PSD Gorj, Ion Călinoiu a fost pus pe primul loc pe listele pentru alegerile parlamentare. Liviu Dragnea a anunțat însă că Ion Călinoiu a fost eliminat de pe listă, deoarece are probleme cu justiția.

Acesta fusese declarat incompatibil de ANI deoarece a ocupat simultan funcția de președinte al Consiliului Județean Gorj și cea de expert al Inspectoratului Școlar din județ. De asemenea, el a omis să treacă în declarația de avere veniturile obținute în calitate de expert. A fost condamnat în primă instanță în acest dosar.

După ce numele lui Ion Călinoiu a fost scos de pe liste, social-democraţii din Gorj se gândesc chiar să boicoteze depunerea candidaturilor. Ei spun că nu vor depune nicio listă până când nu vor vorbi cu Liviu Dragnea. Mai mulți primari din Gorj au pornit spre București. Ei spun că, dacă nu vor obține reintroducerea lui Ion Călinoiu pe liste, vor susține candidatura acestuia ca independent.

Pe listele din Gorj se află și Victor Ponta. Dacă filiala județeană nu depune listele, candidatura acestuia rămâne sub semnul întrebării.

Liviu Dragnea a precizat că Victor Ponta candidează cu derogare de la Codul de conduită.

Documentul prevede că un membru al partidului pus sub control judiciar, indiferent pentru ce infracțiune, nu va beneficia de sprijinul partidului în alegeri. În prezent, fostul premier este sub control judiciar în dosarul „Ponta-Ghiță-Blair”.