Aleşii jurişti au redefinit liber-profesioniştii

Data publicării:
PARLAMENT 22

Aleşii au adoptat un amendament la Codul Fiscal, care îi vizează pe avocaţi, consultanţi fiscali sau chiar pe medici şi farmacişti. Astfel, cei care au activităţi independente trebuie să facă dovada că îndeplinesc trei din cele cinci criterii prevăzute în Codul fiscal.

Între ele se numără: stabilirea propriului program de lucru ori posibilitatea de a avea unul sau mai mulţi clienţi. Deputaţii susţin că aşa se va stabili corect şi nivelul impozitării veniturilor. 

S-a stabilit foarte clar că o activitate independentă nu poţi să o transformi într-o activitate dependentă. Până acum organele fiscale ce făceau? Speculau. În momentul în care analizau o activitate independentă, dacă găseau un singur element specific activităţii salariale, toată activitatea desfăşurată de o persoană fizică autorizată o considera activitate salarială şi o impozita conform regulilor pentru veniturile din salarii”, a declarat Gheorghe Ialomiţianu, deputat PNL, fost ministru de Finanţe. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri