Sari la conținut

Aleşii locali condamnaţi la închisoare cu suspendare rămân în funcţii

Legea adoptată de Parlament prevede ca primarul, presedintele de consiliu judeţean, consilierii locali şi judeţeni să îşi piardă mandatul, înainte de termen, doar dacă sunt condamnaţi definitiv şi cu executare.

Președintele Klaus Iohannis arăta, în cererea de reexaminare, că modificarea legii privind statutul aleșilor locali în forma transmisă la promulgare ar putea afecta lupta împotriva corupției, precum și eficiența cadrului legislativ în materie de integritate.

Senatorul PNL Dincă Marinică a criticat forma adoptată de senatori arătând că are o serie de probleme de aplicare și tehnico-juridice pentru că sunt texte de lege care contrazic aceste modificări. "Suntem în situația de a adopta o maculatură. Prin această lege se face o discriminare între consilieri, primari și președinții de consilii județene", a spus el.

Social-democratul Șerban Nicolae a arătat, însă, că, atunci când pronunță sentința, judecătorul ia în calcul toate situațiile și decide dacă persoana respectivă poate sau nu să aibă interdicție pentru exercitarea anumitor activități.

Potrivit senatorului Verestoy Attila, UDMR are încredere în justiție, în judecătorul care se pronunță într-un caz.

Senatul este for decizional în acest caz.