Pregătiri pentru o nouă sărbătoare națională în România

Data actualizării: Data publicării:
parlament

Foştii prefecţi vor să petreacă în amintirea funcţiilor pe care le-au avut. Ajunşi parlamentari, unii, vor acum să dea o lege pentru Ziua Naţională a prefectului. Problema este că nu prea ştiu cum se va desfăşura evenimentul. Unii se gândesc la schimburi de experienţe cu colegii, alţii, la o cafea şi o discuţie relaxată.

Parlamentarii nu ştiu dacă o astfel de lege funcţionează şi în alte ţări, dar asta pare să nu îi deranjeze. Au argumentele lor pentru care vor Ziua Prefectului.

Halici Nicuşor, deputat PSD, fost prefect de Vrancea: „Funcţia de prefect şi reprezentant al statului la nivel judeţean este o funcţie foarte importantă şi reprezentativă”.

Foştii reprezentanţi ai Guvernului în teritoriu nu ştiu exact nici cum vor să petreacă, nici din ce bani va fi organizată Ziua Prefectului.

Halici Nicuşor, deputat PSD, fost prefect Vrancea: „Bugetul statului, în principiu, dacă se vor considera necesare astfel de activităţi”

Mohaci Mihai, deputat PSD, fost prefect Braşov: „În Instituţia Prefectului se pot organiza manifestaţii fără costuri suplimentare, nu este nevoie de bani pentru o cafea şi o apă plată”.

Ziua Prefectului ar trebui sărbătorită în fiecare an pe 2 aprilie pentru că la acea dată a fost înfiinţată acum 153 această funcţie. Propunerea de lege a fost depusă la Senat şi va fi dezbătută în procedură de urgenţă.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri